Intr-un week-end, acum vreo doua saptamani, daca nu ma insel, s-a anuntat in mass-media ca Arcul de Triumf va fi deschis spre vizitare. Abia asteptam sa ii descopar secretele si mai ales privelistea de sus, dar cand am ajuns acolo, surpriza, Arcul de Triumf se putea vizita doar trecand pe sub el, nicidecum sa urci si sa vezi ce comori adaposteste, cum ar fi coroana si sceptrul lui Ferdinand I, sau coroana reginei Maria, asa cum am aflat dintr-o relatare recenta.

Arcul de Triumf este impresionant, o constructie frumoasa, care astazi se mentine in stare buna si care emana un profund aer de istorie. Construirea Arcului de Triumf a fost începută în 1921 sub îndrumarea arhitectului Petre Antonescu, pe fondul pregătirilor încoronării regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcţiei a fost turnat în beton armat, minunatele basorieliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – o dată serbările încoronării încheiate (octombrie 1922) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior. Arcul de Triumf a ajuns astfel la începutul anilor 1930 un „monument incomod” pentru imaginea Micului Paris interbelic. De-abia în 1932 situaţia deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenţia opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, aşa cum ceruseră unele personalităţi, ci înlocuirea basoreliefurilor din ipsos de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Ruşchiţa. De data aceasta, autorul – lucrările fiind dirijate de acelaşi Petre Antonescu – a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce priveşte finisajul exterior, cerând artiştilor pe care i-a cooptat să se încadreze în această nouă manieră de lucru.

Astăzi, în Arcul adăposteşte, pe lângă propriile amintiri ale epocii, o mică expoziţie cu diverse obiecte, documente, ziare, fotografii, proiecţii video, panouri informative legate de istoria recentă a României (în special participarea la prima conflagraţie mondială), precum şi machete ale construcţiei. În încăperea de sus se află expuse coroana şi sceptrul lui Ferdinand I, precum şi coroana reginei Maria. Tot aici se află fotografiile de epocă ale celor doi (care completează busturile de bronz expuse la un nivel inferior al Arcului) şi mi s-a reconfirmat cât de frumoasă a fost una din cele mai pregnante personalităţi feminine (politice şi nu numai) din istoria românilor. Tot aici se află două panouri, unul cu Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România (27 martie / 9 aprilie 1918), şi unul cu un citat intitulat Regina Maria despre înfăptuirea Marii Uniri.

Pana data viitoare, cand sper ca voi reusi sa vizitez complet Arcul de Triumf, va las cateva poze cu exteriorul sau.