Povestile Cristinei sau povesti de Cristina Niculescu

Acest post este long over due!! Am in minte acest post inca de acum fooooarteee multa vreme, dar in nebunia pregatirii lansarii primei mele carti de povesti si in nebunia de dupa, pentru ca, surprinzator, si acum sunt foarte multe lucruri de facut, n-am apucat! Dar acum i-a venit timpul!

Este vorba despre o persoana absolut minunata si vreau sa subliniez inca de la inceput ca nu spun asta asa, intr-o doara, ci o spun clar si raspicat si din suflet! Este vorba despre Cristina Donovici, autoare si ea de carti de povesti pentru copii si de fapt just ar fi sa spun autoare titrata si deja celebra la noi in Romania. Nu stiu daca mai este cineva care nu a citit macar una dintre povestile ei cu O girafa in spatiu sau cu Revolta cartofilor sau cu Oraselul tabletelor – as putea spune ca acestea sunt deja niste povesti clasice! Si da, Cristina este prietena mea si ma mandresc cu asta!! Numai faptul ca pot face aceasta afirmatie si imi creste inima! Si nu pentru ca as fi prietena cu o autoare celebra!! Nu de asta, ci pentru ca ea este un om cum putini se mai “fabrica” in zilele noastre! Mai, este deΒ o deschidere si de o bunatate, cum rar mi-a fost dat sa vad!!

Dar s-o luam cronologic, ca am atatea idei in cap, ca nu stiu ce sa zic mai intai. Asa ca sa o luam cu inceputul!

Eu cu Cristina ne-am cunoscut la o sala de sport unde mergeam amandoua cu fetitele noastre, ele erau cu sportul, noi cu privitul si mai apoi cu vorbitul! Deci practic de la copii am inceput si iata, tot la copii am ajuns, prin povestile noastre. Am avut sansa sau cumva, cineva a potrivit astrele ca noi sa ne intalnim in aceeasi zi, la aceeasi ora, saptamana de saptamana. Si uite asa fetitele noastre s-au imprietenit si apoi la scurta vreme, sau probabil instantaneu, si noi, nu doar noi mamicile, ci si taticii. Adica dintr-o data ne facusem o mica gasca! Acum mi-am amintit ca prin vis o discutie pe care am avut-o atunci, legata, culmea, tot de povesti, in care Cristina imi zicea ca pur si simplu era oripilata de anumite pasaje din povestile clasice, de exemplu cand moare mama lui Bambi…Pai cum poti sa-i citesti asa ceva copilului mic?? Si eu eram la fel de oripilata de aspectele astea si ii spuneam ca eu practic citirea selectiva si ca de multe ori, citind mai repede in gand decat cu voce tare, vedeam peste ce anume sa sar si adaptam povestea din mers, cat sa nu mai fie asa abominabila!! Exact cum ziceam si pe pagina Codul copiilor de succes de pe Facebook, numai eu stiu peste cate “sicrie”, “inmormantari”, “blesteme” si altele asemenea am trecut intr-o secunda, ca si cum nici n-ar fi aparut vreodata mentionate in acele pagini de povesti!!

Cu alte cuvinte amandoua aveam cam aceeasi viziune apropos de povestile pentru copii. Si anume daca s-ar putea sa fie mai fara chestii ingrozitoare si mai toate zen asa si frumoase pentru copii, ce bine ar fi!! Pe vremea aceea cred ca niciuna dintre noi nu avea in minte sa se faca scriitoare de povesti pentru copii. Nu vreau sa gresesc in cazul Cristinei, dar despre mine pot sa afirm clar ca nu aveam nicio intentie pe vremea aceea. Da, eram oripilata de unele etape din povesti, dar nu dadeam prea mare importanta si daca era ceva ce ma deranja, faceam fata momentului cumva din zbor sau din mers si treceam mai departe.

Apoi, dintr-o data, am simtit ca e momentul sa scriu si eu niste povesti pentru copii, sa fie frumoase si clar fara atrocitati in ele :-), in care parintii sa nu mai fie nevoiti sa sara peste anumite cuvinte nepotrivite si sa practice citirea selectiva, asa cum si eu facusem de atatea ori. Nu mi-am dorit sa devin scriitoare de mica. Nu am visat la asta dintotdeauna! Doar ca la un moment dat, cu siguranta cand a fost momentul potrivit in viata mea, am simtit o chemare in acest sens. Uite, nu stiu exact cum a fost la Cristina, care a fost momentul ei definitoriu de a pus mana pe creion si a scris prima poveste – trebuie sa o intreb! – dar cred ca ea cumva a simtit aceasta chemare inaintea mea. Dupa partea asta cu activitatile sportive ale fetelor noastre, a venit un moment in care nici ei, nici noi nu mai mergeam la acel club. Cumva ne cam plictisiseram si asta pentru ca tot mersesem de vreun an de zile, nu asa o luna, doua. Asa ca o perioada am stiut mai rar una de alta si cred ca aici a fost declicul cu ea a scris o carte de povesti pentru copii, eu scriam o carte de povesti pentru copii.

Nu mai stiu exact cum au decurs lucrurile, care a fost cronologia exacta si cum am aflat ca ea a scris o carte de povesti pentru copii, insa stiu sigur ca am fost un pic surprinsa si m-am bucurat in acelasi timp pentru ea, gandindu-ma: care ar fi fost sansele ca doua mamici care s-au imprietenit intr-un gym de copii sa devina “peste noapte” autoare autohtone de povesti pentru copii?? πŸ™‚ Dar uite ca inca o data se aplica principiul “cine se aseamana, se aduna”. Uite unde statea talentul autohton de povesti pentru copii – intr-un gym (tot de copii)!!

Cristina a fost mult mai prompta decat mine si stiu sigur ca atunci cand eu inca scriam probabil ultimele povesti sau deja lucram la structura de final a povestilor, cu Strada Parintilor, Cristina urma deja sa aiba lansarea la prima carte. Evenimentul mi-l fixasem in minte si abia asteptam sa merg la lansare, sa o felicit, sa ma bucur pentru ea si sa vad cum arata o lansare in zilele noastre pentru ca trecuse ceva vreme de cand bifasem un astfel de eveniment cultural. Cam in aceeasi perioada urma sa plec cu sotul meu in Londra pentru ca vroia sa isi ia masina fix de acolo si speram sa nu fie in acelasi weekend. Dar…ti-ai gasit!! A fost fix in acelasi weekend, astfel ca am ratat cu desavarsire momentul ei de debut. Mi-a parut extrem de rau, dar acum ca ma gandesc cred ca a fost meant to be, pentru ca masina pe care a luat-o sotul meu atunci din Londra este masina pe care o conduc eu astazi πŸ™‚ Asta dupa o lunga perioada, in care, desi cu carnetul de vreo 10 ani in buzunar, nu mai sofasem de foarte mul timp, era un blocaj, pe care l-am depasit fortata de imprejurimi cu aceasta masina. Cred ca i-a placut masinii ca am batut atata drum sa o intalnesc, ne-am placut de la prima privire si ne-am imprietenit rapid! Deci, cu alte cuvinte, am avut o scuza buna sa ratez prima lansare a Cristinei.

Ceea ce nu cred ca stie Cristina este ca o perioada destul de lunga dupa aceea nici nu m-am apropiat de povestile ei. Desi erau disponibile si pe site-ul ei, la doar un click distanta, am zis ca pana nu le termin pe ale mele, nu trebuie sa imi pice ochii pe nici macar un cuvant din povestile ei!! Mi-era teama ca nu cumva, chiar si subconstient, sa folosesc vreo idee, vreun concept, vreun ceva de-al ei, ca parca prea era mare coincidenta, ea scriitoare, eu scriitoare. Intre timp nici nu spusesem cred aproape nimanui ca eu scriam o carte de povesti pentru copii. Cred ca doar sotul meu stia si cam atat. Nu tu parinti, nu tu prieteni, nici macar prietena mea cea mai buna nu a stiut pana cand aproape eram gata cu toate povestile. Si nu ca sa ma ascund sau ca era cine stie ce secret, cred doar ca asa a fost procesul meu creativ, pe principiul mai intai sa fac si apoi sa vorbesc, nu invers.

Ei, si odata povestile aproape terminate, am inceput sa ma intreb: ok si acum ce urmeaza?? ce fac cu ele?? Nu aveam habar de absolut nimic din lumea asta a cartilor si cam cum se invarte roata in acest domeniu. In cercul meu de cunoscuti aveam pe cineva, de asemenea, scriitor. Dintr-un cu totul alt domeniu decat copii. Mi s-a parut alegerea perfecta pentru a-i adresa cateva intrebari, gandindu-ma ca nu ar avea de ce sa nu imi spuna niste lucruri elementare, dat fiind ca publicul nostru tinta era total diferit si nu am fi putut vreodata “sa fim concurenti”. Dar surpriza!! Aici am gasit doar inchistare. Nu era nimic simplu de aflat, nu era nicio informatie de impartasit!!! Cel putin nu din aceasta sursa! Si nu m-a deranjat ca nu mi-a spus, era dreptul lui de scriitor sa nu divulge nicio informatie, dar modul in care a facut-o… “Daca ai stii cati sunt ca tine?? (care vor sa ajunga scriitori…)” Cumva eu eram unul din cei multi, amarati si vai de mine care vroiam sa scot capul din multime si cei privilegiati ca ei, scriitorii, erau undeva atat de sus, incat nu puteai sa le ajungi la nas nici cu 5 prajini… Surprinzator i-am multumit frumos pentru amabilitate!! De fapt nu surprinzator, ci absolut firesc! Doar nu puteam sa ma revolt sau sa ii spun ca stiu sa citesc foarte bine printre randuri si ca oarecum tocmai ce ma jignise in fata si eu ii multumeam frumos. Am luat-o ca atare, a fost ca un dus rece si am inteles inca o data, daca mai era nevoie, ca domeniul nu era de penetrat cu una cu doua. Trebuie sa sapi ceva pana dai de aur! Si ori ca am sapat – apropos de edituri, cum bine v-am tot povestit!

Ei, si dupa dusul rece, a venit Cristina. Exact ca un soare cald de primavara! Ca un soare nesperat de cald, fix la o zi dupa crivat! Adica dintre cele doua surse de scriitori, una nu dusese nicaieri, dead end la greu, asa ca atunci mi-am luat inima-n dinti si am zis sa o intreb si pe Cristina mici chestii elementare. Eram 0 cunostinte in domeniu si orice informatie sanatoasa pentru mine era aur curat. Cred ca atunci i-am si dezvaluit faza cu scrisul de povesti, cred ca nici ei nu-i venea sa creada coincidenta πŸ™‚ Si deci am intrebat-o ceva de editura si ilustrator, cred. Mai, va rog sa ma credeti ca am fost aproape socata cand mi-a raspuns atat de punctual si atat de natural, incat am zis: asa ceva nu se poate!! pe bune?? mai exista si astfel de oameni?? Era clar ca eram ani distanta fata de ea, ea era publicata, cu o carte superba in librarii si eu lucram inca la povesti, nestiind de capul meu incotro s-o apuc, dar atata deschidere si lejeritate si bunatate in forma pura numai un om frumos poate sa le aibe!! Si nu mi-a spus doar un lucru sau doua, mi-a spus o gramadaaa de lucruri super importante si care au contat enorm pentru mine!! Am aflat de la ea, in cateva minute, intr-o discutie informala si prietenoasa, pe chat, mai multa informatie decat as fi putut crede vreodata!! Asta cred ca a fost momentul wow nr 1 cu Cristina in rol principal.

Momentul wow nr 2 a fost cand Cristina s-a oferit sa imi faca o introducere la ea la editura pentru publicarea cartii mele. Nicio secunda nu ma gandisem la aceasta varianta, astfel ca propunerea ei a fost cu atat mai wow. Din pacate editura nu accepta introduceri si pe calea batatorita nu a fost sa fie cu ei, dar Cristina, citind cateva dintre povestile mele, m-a incurajat si a fost mereu in coltul suporterilor mei declarati, spunandu-mi mereu: “Nu renunta! Mai incerca! Incearca pana reusesti!”

Momentul wow nr 3 a fost acum cateva zile πŸ™‚ Cand am invitat-o pe Cristina sa fie alaturi de mine la lansarea primei mele carti si ea a spus da intr-o secunda. Singura grija a noastra era sa nu aibe vreo restrictie de la editura ei, dar cum nu a fost cazul, m-am bucurat din suflet ca a putut sa vina si mai ales ca a vrut sa vina! Din nou, pentru mine a contat enorm!! A contat enorm ca ea a fost cea care m-a prezentat pe mine, in calitatea mea noua de scriitoare, a contat enorm ca intr-o zi de weekend a venit cu toata familia si a petrecut acest moment important alaturi de mine si de noi!! Sincer va spun ca nu as fi impartit scena cu nimeni altcineva si nu putea sa fie bucurie mai mare si mai de suflet pentru mine decat in aceasta formula! Faptul ca si ea amintea in speach-ul ei cum ne-am cunoscut noi si practic cum a pornit aventura noastra, a fost inca un moment deosebit pentru ca mi-am amintit, Cristina mi-a amintit cum mergeam noi la gym cu Sara mare si cu Aylin de cateva luni in scoicuta… Si iata-ne 4 ani mai tarziu, ei cu 4 carti mari si superbe, caci si sotul ei scrie, si in ce fel poate sa scrie!! – TUP, in caz ca mai este cineva care nu stie cine a scris TUP – si eu cu prima carte, mai micuta, dar zic eu voinica, asteptand cu drag sa mai creasca un pic.

Concluzia este ca ei, toti 3, sunt o familie foarte frumoasa si speciala si de pus pe rana, efectiv! si ca pretuiesc faptul ca suntem prieteni. Si ca sa ies un pic din zona de zici ca mai avem putin si ne trebuie niste batiste de atata sentimentalisme, am realizat ca in ultima vreme, cel putin cica de cand m-am facut scriitoare :-), atunci cand imi place ceva maxim sau ma impresioneaza ceva, ajung sa fac niste postari dintr-acestea kilometrice. Dar le fac de drag, cu drag, pentru oameni deosebiti, iar Cristina nu putea sa scape!! Acesta este modul meu de a-i spune ca ii sunt recunoscatoare pentru tot si pentru toate! Si ca trebuie sa facem intr-un fel sa ne vedem mai des!! πŸ™‚

Si ca sa inchei folosind sintagmele din titlu, adica povestile Cristinei SAU povesti de Cristina Niculescu , eu as fi onorata daca cititorii de povesti pentru copii nu ar face o alegere sau selectie intre noi, ci ne-ar alege pe amandoua si atunci sintagmele ar putea deveni: Povestile Cristinei SI povesti de Cristina Niculescu. Noi suntem inca foarte mici si foarte la inceput si visam doar la un asa succes ca al proiectului lor! Si ca o ultima multumire pentru toata contributia lor ma declar inca o data, sustinatorul lor si ca oricand vor avea nevoie de orice, noi si platformele noastre, vom fi langa ei! Si gata, ma opresc! ❀

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s