Militaria ca parinte singur

In ultima vreme am experimentat, pe perioade mai scurte sau mai lungi, cum este sa fii parinte singur. Sotul meu calatoreste destul de des, prins in diferite proiecte, astfel ca atunci cand el este plecat, eu sunt si mama si tata si le fac pe toate (aproape) singura. Iar efortul este unul colosal, atat fizic, cat mai ales mental, stresul de a le face pe toate bine si la timp fiind la cote maxime. Am ajuns la concluzia ca totul este o militarie foarte bine orchestrata, altfel nu as putea face fata situatiei.

Totul este o lupta contra conometru, de cu seara, cand ma lupt cu mine sa ma culc mai devreme si parca niciodata nu imi reuseste, pentru ca mereu mai am cate ceva de aranjat, de pregatit pentru a doua zi dimineata. Dimineata, cand suna ceasul, incepe batalia cu mine insami sa ma trezesc odata, sa ma dau jos din pat, dar parca de fiecare data invinge somnul, cand ma face sa mai apas o data pe snooze la telefon. Intr-un final ma trezesc si incepe…ZIUA…

De cand ma trezesc sunt intr-o continua alergatura: mai intai sa ma pregatesc eu, apoi fetele: sa le trezesc, sa le imbrac, sa manance, sa plecam, sa ajungem odata si la scoala si la gradi! Totul este in viteza, cu ochii pe ceas, sa ne incadram si sa plecam odata!! De regula sotul meu iese cu rucsacele si eu raman in urma si inchid, adica e mai simplu. Dar cand sunt singura, iesim cu toatele si am impresia de fiecare data ca parca ne mutam!! Nu mai am maini sa tin rucsacele, cheile si eventual vreo geaca / hanorac / pulover etc. Nu exagerez cu nimic cand zic ca parca ne mutam sau plecam in excursie cand plecam la scoala, gradi, job pentru ca: eu am doua rucsace: unul pentru regular stuff: portofel, chei, telefon pentru mine si muuuulteee items pentru copii si un alt rucsac pentru laptop, agende, dosare etc, Aylin are si ea doua rucsace: unul cu schimburi si altul cu jucarii si Sara are doar unul imens, care de fapt este troller, de zici ca ne indreptam spre aeroport.

Continue reading

Advertisements