E mai simplu sa faci un copil decat sa publici o carte pentru copii!

M-am intrebat daca sa scriu acest post sau nu. Daca sa “dau din casa” sau nu. Si in cele din urma am zis sa merg pe varianta “let’s share”. Ce anume? Despre cartea de povesti pentru copii despre care v-am mai povestit si anterior si anume despre calea catre a publica aceasta carte.

Cum a fost experienta mea pana acum? Pai, sincer vorbind, din moment ce inca nu v-am invitat la lansare, inseamna ca acest pas este inca in lucru. Si desi ai crede ca este doar un pas, nu! Ci este un maaareee pas, deoarece calea spre publicare nu este deloc pavata cu trandafiri. Nici nu ma asteptam! Nimic, niciodata nu mi-a picat din cer. Am prietene care isi gasesc job doar dintr-o discutie cu un cunoscut sau care castiga premiul cel mare la diverse tombole. Eu, joburile mele, pe toate le-am obtinut dupa muuuulte cautari si interviuri, iar de castigat la tombola nu s-a pus vreodata problema. Astfel ca ma asteptam ca si pentru carte sa muncesc destul de mult, dar parca nici chiar asa…

Sa o iau cu inceputul. Ai zice ca a scrie cartea este partea cea mai dificila. Ca ai de-a face cu inspiratia, cu timpul fizic dedicat pentru a scrie atunci cand esti in flow si mai vine si ora sa iei copiii de la gradi/scoala etc etc etc. Ca o scrii pe 2 agende ca iti place sa simti cum iti curge mana pe hartie si sa-ti mai amintesti ca nu esti mereu legat de laptop – care oricum atarna prea greu cand e sa-l cari mereu prin oras. Ca dupa ce o “asterni pe curat”, adica o scrii in laptopul care atarna greu, iti amintesti ca tu nu esti fan diacritice, ca te-ai obisnuit ca totul sa fie by default pe english si atunci trebuie sa-i pui diacritice. Si stii ca e al naibii de greu sa bagi diacritice intr-un text de peste 80 de pagini, ca ai mai facut-o o data in facultate, la lucrarea de licenta, cand ai stat o noapte intreaga sa corectezi lucrarea de aveai ochii rosii ca sarpele-n viziuina. Si o faci, ca trebuie sa fie totul perfect inainte de a te gandi macar ce faci cu cartea de acum incolo. Si da, ochii rosi au fost din nou in trend, dar stii ca merita, sau ca va merita. Si le faci pe toate care tin de carte, care tin de creatie, inspiratie si “transpiratie” si te bucuri ca ai bifat “partea cea mai grea”. Nimic mai eronat de atat!! Nu sa scrii cartea este partea cea mai grea, ci abia ce urmeaza dupa. Continue reading

Advertisements

Despre cartea mea de povesti pentru copii

Cartea mea pentru copii va fi o carte concept, o carte care urmareste o structura anume, care are o poveste in spatele fiecarei povesti. Am vrut sa creez o carte care sa iasa un pic din tipare, sa nu fie doar o simpla carte cu povesti pentru copii, ci sa fie o carte de povesti care sa inspire. De regula povestile pentru copii transmit mesaje pozitive si inspira, insa eu vrut sa accentuez aceasta latura, a povestii din spatele povestii, si sa punctez anumite mesaje, intr-o comunicare directa cu copiii si parintii sau dascalii.

Cartea va avea 10 povesti, iar dupa fiecare poveste va exista o sectiune de tips&tricks pentru copii si adulti, precum si o parte dedicata de Vocabular, urmata de o serie de Intrebari, scuza perfecta pentru discutii tematice intre copii – parinti, bunici, matusi etc in familie, sau invatatori, educatori in clasa.

Povestile se adreseaza copiilor cu varsta intre 3 si 10 ani si in curand voi incepe sa le postez pe un site dedicat.

Pe curand! 🙂

 

Proiectul meu de suflet

Acum fix 1 an si 1 zi am inceput un proiect care imi bucura sufletul inca din primul moment in care l-am vizualizat in mintea mea: am scris o carte.

Este vorba despre o carte pentru copii, care contine mai multe povesti, scrise cu mare drag si pasiune.

As fi vrut sa uimesc pe toata lumea si sa va invit direct la lansarea cartii mele, insa am ales cealalta varianta, aceea de a impartasi cu voi fiecare pas al acestei aventuri. De ce aventura? Pentru ca greul de-abia acum incepe spre target-ul final: publicarea cartii. Continue reading

Pipi si Purasu’

Pipi si Purasu’ sunt jucariile de somnic ale printeselor noastre. Pipi este iepurasul Sarei si Purasu’ este …iepurasul lui Aylin.

Pe Pipi Sara l-a primit cadou de la una dintre bunele mele prietene din America cand avea doar cateva luni si l-a adoptat imediat. Il lua cu ea in plimbari si fara el nu se putea dormi. Imi amintesc si acum cum se juca cu el cu manutele, cum ii netezea rochita si doar cu acesta se putea adormi. Pipi a inceput sa fie nelipsit si in calatoriile noastre, fie ca erau in tara, sau peste hotare. As putea spune ca Pipi a vazut lumea pana acum!

“Pipi” – de unde acest nume foarte inspirat? 🙂 Cu siguranta ca nu a fost insuflat sau sugerat de noi, ci a fost numele pe care Sara i l-a pus singura, la doar cateva luni, cand probabil spunea mama si cam atat. Cand am ridicat-o intr-o zi din patut mi-a spus “Pipi”, fara sa aiba vreo legatura cu …stiti ce vreau sa spun, am intrebat-o ce vrea sa imi spuna, am intrebat-o ce este “Pipi” si ea mi-a aratat iepurasul care ramasese in patut. De atunci iepurasul a fost Pipi si a ramas si pana in ziua de azi neschimbat, Pipi fiind nelipsit de la somnicul Sarei, chiar si acum, desi acum Sara nu mai este bebelache, ci chiar o domnisorica de 8 ani, foarte matura pe alocuri pentru varsta ei, dar care are o slabiciune pentru aceasta jucarioara si inca se alinta dormind cu Pipi al ei cel drag. Evident ca Pipi sufera de trecerea timpului si candva o jucarioara alb cu roz foarte deschis, acum este un alb-crem si un roz cu nuante de …purtare. Oricat l-as spala nu mai este ca scos din cutie, dar este si normal, la cate somnicuri si calatorii a facut Pipi.

Pipi a avut chiar si peripetii pe care alte jucarii de somnic nu le intalnesc vreodata in viata lor! Continue reading

Punguta cu cadouri

Prima serbare de la Gradi! Prima serbare ever, actually! Primul Mos Craciun (oficial).

Am vazut filmuletul acesta de multe ori si de fiecare data ma face sa rad si mai ales imi umple inima de bucurie cand o studiez cu cata rabdare si gratie a gestionat momentul. Nu s-a suparat, nu s-a enervat, a ramas calma si atenta pe solutionarea problemei! 🙂 Eu, in locul ei, demult m-as fi enervat, stresat, fastacit si probabil ca as fi aruncat si jucariile cat colo! Dar ea nu, a bagat totul la locul lor, firesc si natural si apoi si-a strans punguta cu bucurie la piept. 3 ani de zile, o comoara de fetita!

La serbare cu Mosul – Just loving it!

Noile mele preocupari

Pe acest blog vreau sa dedic mai mult timp pentru a face postari cu cele mai noi si de suflet preocupari ale mele, si anume: foto, trading si povestioare, momente magice din viata minunilor mele de fetite, sau, de ce nu, momente frumoase sau marcante din viata mea de adult.

Pe partea de fotografie, voi incepe sa urc poze de stare, de produse, portrete si alte icon-uri care ma reprezinta. Pozele vor fi cu logo pe ele si nu vor putea fi reproduse, in totalitate sau partial, fara acordul meu prealabil. Voi crea mici albume virtuale pe care va invit cu drag sa le rasfoiti.

Tradingul este o pasiune mai noua, dar care m-a cucerit in totalitate si complet iremediabil. Ma gandeam ca as putea sa postez aici informatii despre acest subiect, care pot fi de folos pentru cei noi in acest domeniu, acest lucru ajutandu-ma inclusiv pe mine prin fixarea unor notiuni foarte complexe.

Cat despre povestioare despre comorile mele…timp sa am, ca povesti as putea sa va scriu pana maine dimineata si acest lucru sa fie abia un umil inceput!

Am fost la circ si m-am simtit bogata

In week-end am fost cu copiii la circ. A fost o activitate pe care urmaream sa o facem de ceva timp, dar pentru ca Sara bifase deja doua vizite recente cu scoala la circul de stat si cum bebe era prea mica, am mai amanat. Pana cand tot Sara noastra cea minunata a spus ca ea ar vrea sa mearga la circul Orlando. Zis si facut. In seara aceea am intrat pe internet sa vad ce informatii imi apar despre acest circ si, culmea, spectacolul de a doua zi, de duminica, era ultimul pe anul acesta. M-am bucurat ca lucrurile pareau sa se alinieze frumos si am zis ca e clar ca trebuie sa prindem momentul si a doua zi “circ” scria pe noi.

Au fost ceva emotii cu pregatirea zilei, pentru ca mamicile stiu ca nicio iesire nu este simpla, nu este doar acea iesire si gata, ci este mai degraba o iesire in doi sau trei pasi: ce se intampla inainte de iesire, iesirea in sine si momentul de dupa iesire. Eu aveam de jonglat, printre altele, cu tema Sarei si somnul lui bebe, astfel incat la ora H tema  sa fie facuta, bebe odihnit, apoi urmand imbracarea si plecarea sa ajungem la ora fixa, ca la orice spectacol. Fara sa mai mentionez ca imbracarea nu este niciodata usoara, mai ales pe timp de iarna, cu 10 straturi fiecare! Iar pe bebe efectiv am luat-o din patut si am imbracat-o, am luat-o pe sus pentru a ne incadra in timp.

Si am ajuns la circ. Nu ma asteptam sa fie ceva extraordinar pentru ca stiam ca acest circ este unul ambulator, desfasurat in cort, ca pe vremuri, cand circul era cam printre singurele atractii si se muta dintr-un oras intr-altul si cam cat spectacol poti sa faci asa, pe repede inainte sau “pe genunchi”?? Si a inceput spectacolul…. care nu a fost deloc pe repede inainte si nicidecum “pe genunchi”!! Ba chiar am fost cu totul impresionata de complexitatea show-ului, care nu a fost cu nimic mai prejos fata de un spectacol la un circ “cu pereti”.

Am fost surprinsa sa descopar ca numerele din arena pareau sa nu se mai termine. Eu credeam ca spectacolul va dura 1 ora, 1 ora si jumatate, ei au anuntat ca va dura 2 ore, ca in realitate dupa 2 ore spectacolul sa fie in toi, ajungand lejer la 2 ore si jumatate. Timp in care am urmarit: celebrele gag-uri cu clown, acrobatii in aer, dresuri de cai, dromadere, zebre si lame, spectacol cu lasere, jonglerii de mai multe feluri, impresionantul numar cu lei, leoaice in cazul de fata, si tigrii, etc.

Fetele s-au distrat maxim! Sara a savurat fiecare moment, iar bebe, la primul ei spectacol ever, s-a comportat foarte frumos. La inceput a stat la mine in brate si cand a debutat spectacolul pentru mine a fost un moment cu totul surprinzator: dintr-o data muzica, lumini, dresura de cai albi superbi pur sange arabi, Sara langa mine extaziata (caii au fost dintotdeauna marea ei pasiune), sotul in partea cealalta si cireasa mica de la mine din brate, cuminte si atenta la ce se intampla…o explozie de bucurie instantanee pentru mine si…total surprinzator, cum spuneam deja, lacrimi in ochi…Nu stiam ce-i cu mine si cu greu am reusit sa elimin lacrimile din ochi, chiar ma amuzam teribil pe seama mea: “ce oi avea? plang la circ??? la naiba, trebuia sa fie ceva mai fitza ca sa ma impresioneze pana la lacrimi, nu un circ…banal, sa-i zicem…” Si cu toate astea, o lacrima s-a scurs pe obrazul meu – bine ca era pe obrazul opus sotului meu, pentru ca ar fi fost culmea sa ma vada si sa-i explic de ce naiba plang la circ?? 🙂 – si daca tot am decis sa si scriu despre acest lucru, nu ma feresc sa spun ca era o lacrima de fericire, o lacrima asumata, da, la circ, asta e 🙂 Dar asa un moment frumos a fost!!! Cand vezi bucuria copiilor tai, te topesti instantaneu! Iar cand esti martor la prime experiente din viata lor, pur si simplu esti speachless!! Adori bucuria lor, adori descoperirea lor, adori ca esti acolo cu ei!! Poti sa fii si intr-o hazna, daca ei sunt acolo pentru prima data si le place, si tu esti acolo cu ei, sa fii partas, e magic! Continue reading