Editura Prestige – “Acasa-ul” meu editorial

Cei care ma citesc mai des stiu deja ca “lupta” cu publicarea primei mele colectii de povesti pentru copii nu a fost una foarte usoara. Nu a fost nici foarte grea, sa nu ma intelegeti gresit, pentru ca nu a trebuit sa muncesc pentru asta vreo 6 ani, cum a fost in cazul lui Beyonce – postul anterior :-). Cert este ca dupa lungi cautari si discutii incredibil de puerile sau total nefondate, cu atat mai mult cu cat editurile erau unele importante de pe piata de profil, am gasit exact ce trebuia: Editura Prestige, o editura cu suflet!

Editura Prestige este cea care mi-a spus de la prima intalnire ca i-a placut foarte mult povestea mea, cea pe care o trimiteam ca teaser in cautarea “fericirii” mele editoriale si care a semnat contractul cu mine inainte de a vedea si restul de 9 povesti, atata incredere a avut in mine! Iar eu nu pot decat sa le fiu profund recunoscatoare celor de la editura ca m-au adoptat si cooptat in familia lor editoriala! Continue reading

Advertisements

Cartea mea de povesti pentru copii, Codul copiilor de succes, se va lansa in curand

De ceva timp am vrut sa impartasesc cu voi aceasta veste foarte importanta pentru mine, insa prinsa si cu alte proiecte, nu am reusit pana acum, cand am zis ca trebuie neaparat sa dedic putin timp pentru a va comunica lucruri esentiale 🙂 Si anume ca, dupa lungi si obositoare cautari, cand calea nu a fost deloc batatorita si nici macar dreapta, ci una foarte sinuoasa si ocolitoare, am gasit nu doar editura potrivita, ci si niste persoane absolut minunate, cu care comunicarea a fost din prima secunda foarte deschisa si prietenoasa, de am senzatia ca parca ne cunoastem de-o viata.

Editura care m-a primit cu atata caldura in cadrul “familiei” lor se numeste Editura Prestige, iar eu nu pot decat sa le multumesc din suflet pentru increderea pe care mi-au acordat-o inca de la prima intalnire, cand, directorul editurii, a venit si mi-a pus contractul de masa. Fara “indicatii” de cum ar trebui sa fac eu povestile mai bine si mai bune, fara sa imi ceara sa schimb cam … toata cartea, fara sa ma trateze de sus, fara aere de mic Dumnezeu, ci totul de-o normalitate si de un profesionalism cum nu mi-a fost dat sa vad pana acum – si doar am vazut multe, de la multe edituri, in aceasta incercare “de a sfida viata” de a publica.

Contractul l-am semnat la modul: azi ne-am vazut (sa discutam), a doua zi am si semnat, si nu pentru ca as fi fost “disperata” in acest sens, ci pentru ca totul a facut click din prima secunda si pentru ca totul avea sens, atat pentru mine, cat si pentru editura. Si ca sa dau si mai mult din casa si sa vedeti exact circumstantele – chiar nu eram disperata sa semnez cu oricine, oricum, oricand – discutia cu Editura Prestige venea pe fondul unui alt contract pe care eu tocmai il primisem in Inbox si care ma astepta sa-l semnez, de la o alta editura, al carei nume nu il voi mai divulga aici, dar care contract nu avea sens pentru mine si nici nu rezonasem cu persoanele in charge. Astfel ca atunci cand m-am intalnit cu persoana potrivita proiectului meu, nu mi-a fost teama sa semnez in secunda urmatoare.

Continue reading

Hocus – Pocus – MIAU!

Zilele trecute o auzeam pe Aylin din dormitor cum spunea ceva, tare si raspicat si apoi se auzeau niste sunete ca de magie. M-am strecurat usor langa ea, cat sa nu o deranjez si sa vad live ce face. Ce facea?

Era langa geam – fereastra deschisa, pisica pe pervaz si Aylin dialoga cu Tarquin (pisica). Ii spunea ferm “Hocus – Pocus – MIAU!” si apoi facea o miscare concisa cu mana, in care avea o bagheta magica, de jucarie, de unde veneau si sunetele magice aferente.

Mi s-a parut un moment de o asa candoare si gingasie, incat cu greu m-am abtinut sa nu dau navala s-o iau in brate si s-o pupacesc din cap pana-n picioare. Dar momentul era asa magic incat nu aveam sa-l stric cu niste apucaturi asa lumesti, ca pupacelile mele. Am vrut sa vad ce mai urmeaza, daca dialogul continua, ce mai face Aylin, daca pleaca pisicica din geam etc. Dar atat pisica, precum si Aylin erau foarte fascinate de joaca lor si eu nu am vrut sa le intrerup. S-a auzit de nu stiu cate ori vraja minunata “Hocus – Pocus – MIAU!”, iar sunetele acelea ca de scantei de zane completau tabloul magic.

Dupa cateva minute bune de dialog, discret am intrebat-o pe Aylin ce face, nu de alta, dar statea in geamul deschis, lasat sa aerisesc putin, si afara era prea frig. Mi-a spus senin ca vrea sa transforme pisica intr-una vorbitoare! Adevarul este ca ce copil nu are vrea sa aiba un prieten animalut vorbitor??!! Ar fi ca in filme, sau ca in povestile acelea fantezie.

Cert este ca am savurat acest moment dulce cu Aylin, o fantezie in sine si dupa, recunosc, numai “Hocus – Pocus – MIAU!” aveam in minte! Magie pura, in cea mai pura forma!!

O duminica lejera

Duminica aceasta a fost una dintre putinele zile in care nu am iesit nici macar o secunda din casa. Oboseala acumulata overall si mai ales vremea “imbietoare” de afara au fost motivele principale pentru aceasta decizie. Am preferat sa stam acasa si sa chill. Care de fapt “chill” s-a dovedit a fi doar pe jumatate adevarat, pentru ca la sfarsitul zilei eram mai obosita ca vineri seara, dupa o saptamana de lucru. De ce eram asa obosita? Pai pentru ca de la ora 3 m-am apucat de “putina” treaba si am mai terminat tarziu in noapte!

Mai exact, la ora 3 m-am dus in bucatarie. Ma asteptau 2 chiuvete pline cu vase si sa nu credeti ca erau acolo de o saptamana! Erau doar de cu o seara inainte! Dupa cantitatea de vase murdare am impresia, de cele mai multe ori, ca parca suntem o armata, iar dupa cantitatea de gunoi pe care o producem ai zice ca suntem un restaurant pe 2 nivele! Si cand colo, noi suntem doar 4…In fine, cu vasele sa zicem ca a fost simplu, le-am bagat la masina de spalat vase, desi si asta este o mica arta, sa stii sa le asezi sa maximizezi spatiul si sa scapi de cele 2 chiuvete fara ca tu sa mai participi. Insa nu imi iese de fiecare data, cand tot trebuie sa ma mai delectez si eu cu cateva items de nu se preteaza la masina de spalat.

In fine, odata vasele rezolvate, next on the agenda: let’s make some food! Reteta zilei: piure cu friptura la cuptor si ficatei de back-up. Nimic mai simplu! Doar vreo 2 ore! E drept ca intre timp m-am mai distrat si cu putina curatenie la fata locului. Si ce mai conteaza cat stai in bucatarie cand totul dispare din farfuria copiilor si ti se mai cere si supliment, mai ales la piure, ca este delicios! Dupa vreo 10 minute de stat jos, timp in care am mancat si eu putin, ca nu mi-era foame, ca doar bucatarul se satura numai din miros, m-am dus din nou la bucatarie. De data asta aveam in plan sa pregatesc ceva dulce. Daca tot stam in casa, macar sa bucatarim! De data aceasta incercam o reteta noua: mere in foietaj, cu ciocolata inauntru. Sara m-a asistat, avea in grija sa pudreze merele cu zahar, dar, evident ca, la un moment dat, s-a plictisit, pentru ca desi aparent foarte simpla reteta, in facto foarte migaloasa. Deja ma intrebam oare cine m-a pus sa fac asta, dar cum arta cere sacrificii, mi-am vazut mai departe de mere, numai sa le termin odata! Odata bagate merele la cuptor, m-am uitat la ceas: era ora 7, doar ora 7! Sau cu alte cuvinte: cand au zburat 4 ore in bucatarie??

Continue reading

Copilaria din alte vremuri

Zilele trecute am apelat la resursa de rontaiala a lui Aylin si am nimerit peste o bomboana care avea un gust de … bomboane cubaneze. Mai tineti minte bomboanele cubaneze de pe vremuri?? De cand eram noi copii??…Doamne, ce vremuri…Ce vremuri incarcate, as putea spune elegant, ca de altfel, vremurile acelea, desi frumoase in felul lor, au fost destul de chinuite, pe alocuri, si extrem de limitate comparativ cu varietatea pe care o experimenteaza copiii nostri – si ce bine ca este asa, ca au de unde alege!!

Gustul acesta de bomboana cubaneza automat m-a dus cu gandul la copilarie si realizam ca, iata, ani buni mai tarziu, acest gust a declansat un trigger, semn clar ca acest gust s-a impregnat bine in ADN-ul copilariei mele. Era, probabil, printre putinele dulciuri pe care le aveam, la vremea respectiva si care era o delicatesa in sine. Delicatesa pe care nu o prea gaseai pe toate drumurile, ba chiar o gaseai foarte rar, spre deloc. Mi-am amintit instantaneu si simultan cu acest gust inconfundabil o intamplare din copilarie, pe care am revazut-o cu ochii mintii de parca ar fi fost ieri: eu copil, sa fii avut vreo 7-8-9 ani, iesisem in fata blocului, la joaca, eram cu prietenele de-o varsta cu mine, cand au aparut 2 fete mult mai mari decat noi. Erau 2 surori de la scara B – eu scara A – acelasi bloc, dar fiind mult mai mari decat noi, nu le puteam numi prietene, doar ne cunosteam. Ele cred ca erau mai degraba de-o varsta cu sora mea mai mare, astfel ca le stiam si dupa nume. Erau fete de doctor(i) si desi nu vorbeam noi despre lucrurile astea, stiam cumva ca sunt de un nivel superior – De ce?? Pentru ca erau avute! In ce sens?? Aveau mai multe decat aveam noi ceilalti. Si ce anume aveau de era asa de important?? Aveau bomboane!! Ce fel de bomboane?? Bomboane CUBANEZE!!! 🙂 Si mi-am amintit cum cele doua surori ne-au chemat pe mine si pe prietenele mele sa urcam cu ele in lift, pana la ele acasa si …ne-au dat bomboane!! Mancam deja o bomboana, cand una dintre surori mi-a strecurat, pe ascuns, mai multe bomboane in mana!! Mai multe bomboane!! Imi amintesc si acum feelingul acela complice intre mine si fata aceea mai mare, care in bunatatea ei fara margini imi daduse atatea bomboane, incat a trebuit sa le ascund in mana!! Am inteles din priviri ca pe mine ma placea mai mult decat pe prietenele mele, la fel de mici ca mine, dar bomboanele acelea indesate din mana nu cred ca le-am impartit cu nimeni…Nu mai stiu exact ce a urmat dupa aceste secvente, dar senzatia de gust de bomboane cubaneze si secretul mainii mele pline cu bomboane sunt lucruri pe care se pare ca nu le-am putut uita. Sunt momente dulci, chiar si prin topicul povestii, momente frumoase, inocente, dar si un pic dureroase, daca as sta si as analiza mai mult vremurile in care eram noi copii…

Continue reading

Children’s short poem

I’ve been wanting for a long time to start writing here also in English, but never did till now. Why now? Because I got a request from a friend to help her with a children’s poem, with rhymes, not to mention, and on a fixed topic, such a boy and a dinosaur! So, after a few short sketches, this is what I came up with:

Milo and Dino 

Milo and his friend, Dino
Are going on a trip,
On a big ship
To find a sheep.
Which sheep? you may wonder
Sheila, the sheep!
She’s lost at sea
And Milo and Dino
Want to rescue her!
But Dino, he’s afraid of water,
What to do, what to do??
Have you ever seen
A dinosaur that can swim??
Well, Dino learned to swim
And he and Milo saved Sheila, the sheep!

Please keep in mind that this is my first children’s poem ever!! I haven’t written kids poems not even in Romanian, not to mention in English! 🙂 But I kind of like the idea of this poetry and playing with the words that rhyme with the same sound but different word.

Hope you’ll enjoy it!

Venom si Smallfoot

“Venom” si “Smallfoot” sunt doua dintre cele mai recente filme pe care le-am vazut la cinema. A merge la cinema este una dintre activitatile care ma relaxeaza si care imi place maxim pentru experienta pe care mi-o furnizeaza.

“Venom” l-am vazut in doi si ce mult mi-a placut!! O data pentru ca am iesit doar in doi, da, fara minunile de fetite, pentru ca uneori, pur si simplu, ai nevoie sa mergi undeva si sa nu auzi “Mami!” de 30 de ori pe minut! Asa ca aceste iesiri la film, mai rare decat mi-as dori, recunosc :-), sunt o mana cereasca si le pretuiesc din plin!! Si al doilea motiv: pentru ca filmul in sine este foarte bun! Inainte sa aleg filmul am facut un mic research pe vreo 3 site-uri de cinema-uri, si parca nu gaseam nicaieri niciun film care sa imi placa sau sa mi se para suficient de interesant cat sa il vezi la cinema. Am cautat informatii pe mai multe site-uri pentru ca nicaieri nu gaseam toate informatiile de care as fi avut nevoie: afisul filmului, vizual sa vad daca ma atrage sau nu, cateva informatii, gen ce fel de film este, actori etc sau / si un trailler. Astfel ca, dupa lungi cercetari, am ales Venom, in ciuda comentariilor negative citite intr-o doara despre film, cum ca are efecte proaste sau ca este prea copilaresc. Cu alte cuvinte am ales sa decid singura daca imi place sau nu si ce bine am facut pentru ca filmul este absolut bestial!! Si la propriu – apropos de personajul filmului – si la figurat! 🙂 De fapt, ne-a placut la nebunie amandorura. Filmul este foarte bine lucrat, nu mi s-a parut nimic in neregula cu efectele, ba chiar mi-au placut si mi-au mai placut: actiunea, actorul si replicile funny atunci cand nu te astepti, caracteristice filmelor amaricane de actiune si starea de bine pe care mi-a lasat-o filmul. Ba chiar ii spunea sotului meu ca as mai vedea filmul asta inca o data, asa mult mi-a placut. Si tot la cinema! Deci de vazut, eventual fara copii, mai ales daca sunt mici si fetite. Daca sunt baieti si mai maricei, peste 8 – 9 ani, si daca sunt fani eroi de actiune gen Spiderman, atunci cred ca le-ar placea foarte mult, pentru ca Venom este in spiritul filmelor Spiderman, Superman etc.

Continue reading