Noile mele preocupari

Pe acest blog vreau sa dedic mai mult timp pentru a face postari cu cele mai noi si de suflet preocupari ale mele, si anume: foto, trading si povestioare, momente magice din viata minunilor mele de fetite, sau, de ce nu, momente frumoase sau marcante din viata mea de adult.

Pe partea de fotografie, voi incepe sa urc poze de stare, de produse, portrete si alte icon-uri care ma reprezinta. Pozele vor fi cu logo pe ele si nu vor putea fi reproduse, in totalitate sau partial, fara acordul meu prealabil. Voi crea mici albume virtuale pe care va invit cu drag sa le rasfoiti.

Tradingul este o pasiune mai noua, dar care m-a cucerit in totalitate si complet iremediabil. Ma gandeam ca as putea sa postez aici informatii despre acest subiect, care pot fi de folos pentru cei noi in acest domeniu, acest lucru ajutandu-ma inclusiv pe mine prin fixarea unor notiuni foarte complexe.

Cat despre povestioare despre comorile mele…timp sa am, ca povesti as putea sa va scriu pana maine dimineata si acest lucru sa fie abia un umil inceput!

Advertisements

Baby talk Aylin

Pentru ca multe posturi mai jos sunt cateva replici celebre de-ale Sarei, nu puteam sa nu scriu cateva si marca Aylin. Such as:

  • tzica = suzetica
  • picu = lapticu’
  • cicalitza = caciulitza
  • cacu = capacu (acum e deja prea mare, 2 ani si 3 luni, si nu mai spune asa, spune corect)
  • iqui = ceva (orice 🙂 ) de rontait – biscuiti, covrigei etc etc
  • bamboane = bomboane
  • noane = baloane
  • nana = banana
  • minic = nimic
  • aliminutze = animalutze
  • osene = desene
  • pishitura = prajitura
  • dica-te = ridica-te
  • bogan = tobogan
  • puras = iepuras
  • nu plata minic = nu s-a intamplat nimic
  • scananul = scaunul
  • cafaleti = pufuleti
  • surubeibitza = surubelnita
  • acacadaba = abracadabra
  • berisica = biserica

Si…trebuie sa imi pun memeria la contributie pentru a-mi aminti toate minunile spuse de minunea mea cea mica.

Am fost la circ si m-am simtit bogata

In week-end am fost cu copiii la circ. A fost o activitate pe care urmaream sa o facem de ceva timp, dar pentru ca Sara bifase deja doua vizite recente cu scoala la circul de stat si cum bebe era prea mica, am mai amanat. Pana cand tot Sara noastra cea minunata a spus ca ea ar vrea sa mearga la circul Orlando. Zis si facut. In seara aceea am intrat pe internet sa vad ce informatii imi apar despre acest circ si, culmea, spectacolul de a doua zi, de duminica, era ultimul pe anul acesta. M-am bucurat ca lucrurile pareau sa se alinieze frumos si am zis ca e clar ca trebuie sa prindem momentul si a doua zi “circ” scria pe noi.

Au fost ceva emotii cu pregatirea zilei, pentru ca mamicile stiu ca nicio iesire nu este simpla, nu este doar acea iesire si gata, ci este mai degraba o iesire in doi sau trei pasi: ce se intampla inainte de iesire, iesirea in sine si momentul de dupa iesire. Eu aveam de jonglat, printre altele, cu tema Sarei si somnul lui bebe, astfel incat la ora H tema  sa fie facuta, bebe odihnit, apoi urmand imbracarea si plecarea sa ajungem la ora fixa, ca la orice spectacol. Fara sa mai mentionez ca imbracarea nu este niciodata usoara, mai ales pe timp de iarna, cu 10 straturi fiecare! Iar pe bebe efectiv am luat-o din patut si am imbracat-o, am luat-o pe sus pentru a ne incadra in timp.

Si am ajuns la circ. Nu ma asteptam sa fie ceva extraordinar pentru ca stiam ca acest circ este unul ambulator, desfasurat in cort, ca pe vremuri, cand circul era cam printre singurele atractii si se muta dintr-un oras intr-altul si cam cat spectacol poti sa faci asa, pe repede inainte sau “pe genunchi”?? Si a inceput spectacolul…. care nu a fost deloc pe repede inainte si nicidecum “pe genunchi”!! Ba chiar am fost cu totul impresionata de complexitatea show-ului, care nu a fost cu nimic mai prejos fata de un spectacol la un circ “cu pereti”.

Am fost surprinsa sa descopar ca numerele din arena pareau sa nu se mai termine. Eu credeam ca spectacolul va dura 1 ora, 1 ora si jumatate, ei au anuntat ca va dura 2 ore, ca in realitate dupa 2 ore spectacolul sa fie in toi, ajungand lejer la 2 ore si jumatate. Timp in care am urmarit: celebrele gag-uri cu clown, acrobatii in aer, dresuri de cai, dromadere, zebre si lame, spectacol cu lasere, jonglerii de mai multe feluri, impresionantul numar cu lei, leoaice in cazul de fata, si tigrii, etc.

Fetele s-au distrat maxim! Sara a savurat fiecare moment, iar bebe, la primul ei spectacol ever, s-a comportat foarte frumos. La inceput a stat la mine in brate si cand a debutat spectacolul pentru mine a fost un moment cu totul surprinzator: dintr-o data muzica, lumini, dresura de cai albi superbi pur sange arabi, Sara langa mine extaziata (caii au fost dintotdeauna marea ei pasiune), sotul in partea cealalta si cireasa mica de la mine din brate, cuminte si atenta la ce se intampla…o explozie de bucurie instantanee pentru mine si…total surprinzator, cum spuneam deja, lacrimi in ochi…Nu stiam ce-i cu mine si cu greu am reusit sa elimin lacrimile din ochi, chiar ma amuzam teribil pe seama mea: “ce oi avea? plang la circ??? la naiba, trebuia sa fie ceva mai fitza ca sa ma impresioneze pana la lacrimi, nu un circ…banal, sa-i zicem…” Si cu toate astea, o lacrima s-a scurs pe obrazul meu – bine ca era pe obrazul opus sotului meu, pentru ca ar fi fost culmea sa ma vada si sa-i explic de ce naiba plang la circ?? 🙂 – si daca tot am decis sa si scriu despre acest lucru, nu ma feresc sa spun ca era o lacrima de fericire, o lacrima asumata, da, la circ, asta e 🙂 Dar asa un moment frumos a fost!!! Cand vezi bucuria copiilor tai, te topesti instantaneu! Iar cand esti martor la prime experiente din viata lor, pur si simplu esti speachless!! Adori bucuria lor, adori descoperirea lor, adori ca esti acolo cu ei!! Poti sa fii si intr-o hazna, daca ei sunt acolo pentru prima data si le place, si tu esti acolo cu ei, sa fii partas, e magic! Continue reading

Cand m-am rasturnat cu masina

Saptamana trecuta am ajuns, pur si simplu intamplator, la Academia Titi Aur. De unde initial ziceam ca astept in masina si speram sa nu stau mai mult de jumatate de ora acolo, pana la urma am intrat si nu numai ca am intrat in cladire, dar am intrat si in miezul problemei. Am fost invitata la masa de gazda noastra excelenta Mirela, am facut turul amplasamentului si ne-am oprit si am insistat, aveam sa aflu eu mai tarziu, asupra laboratoarelor. Care laboratoare te lasa fara cuvinte, si la propriu si la figurat! Evident ca ma asteptam sa gasesc acolo tot felul de masini, masinute, care sa faca diverse “trucuri”, numai ca una e sa vezi trucurile facute la rece, pe video, pe manechin etc si alta e sa experimentezi pe pielea ta. Si am trecut repede la experimentat. Cealalata gazda a noastra, gazda tehnica sa-i spunem :-), Vlad, ne-a explicat mai intai anumite concepte si imediat dupa teorie a venit si partea practica. Cea in care te rasturnai cu masina…

Ceea ce am omis eu din titlu, tocmai ca sa fie un titlu cat mai catchy, a fost partea de “controlat”. Rasturnarea aceasta era controlata in totalitate de Vlad, care mai intai ne-a explicat exact ce urma sa se intample si ce urma noi sa facem si abia dupa aceea am trecut la fapte. Cand a fost randul meu, a fost cu atat mai interesant, pentru ca partenerul meu deja facuse simularea, astfel ca stiam exact ce urma sa se intample, atat constient, din spusele lui Vlad, cat si vizual, exemplificarea de cu 1 minut inaintea mea, deci disparuse orice element de suspans sau surpriza si aparuse elementul de “nod in gat” maxim, ca sa nu mai vorbim probabil de tensiunea care cu siguranta era high si foarte high.

Si m-am urcat in masina. Mi-am asezat scaunul – si aici este o intreaga poveste despre safety si cum trebuie reglate: scaun, spatar, tetiera, distanta pana in volan etc, mi-am fixat centura, am mai fixat cu Vlad cateva elemente si …hai sa ne rasturnam! Prima data m-am rasturnat o tura si jumatate. Adica masina, care era fixata pe un ax, s-a invartit 1 data complet in jurul axului si inca o jumatate de rotire, cu oprire pe geamul pasagerului, eu fiind soferul (cum se vede in video de mai jos). In rotirea completa, cand eram pur si simplu in aer si cu capul in jos, ce ma sustinea?? Evident, centura! Abia acum am realizat cu adevarat importanta centurii! Care centura, odata fixata bine – adica nu lejer, nu pe dupa scaun, nu data mai la stanga, mai la dreapta, ca te jeneaza – cum am facut eu de atatea ori, te poate salva in caz de accident. Tot acum am aflat ca masinile mai vechi au sistem de deschidere automata a centurii, in caz de accident, adica daca esti rasturnat si apesi sa-ti deschizi centura, se dechide fara probleme, insa multe persoane, neavizate in comportament in caz de accident, si-au deschis centura si au cazut in cap, in gat, si-au fracturat diverse membre, coloana etc, adica au supravietuit accidentului, dar au ramas cu paralizii dupa ce si-au deschis centura gresit, sau chiar au murit. Masinile mai noi de 2006-2007 am inteles ca au acest nou sistem de siguranta al centurilor care se deschid doar daca greutatea corpului tau este sustinuta in maini, picioare, cum o fi, numai sa nu cazi ca bolovanul in cap, daca esti rasturnat si atarni in centura precum liliacul in pestera. Continue reading

Magic moments

Vine o vreme in care te uiti la anii care au trecut, fie ca sunt mai multi sau mai putini, si iti faci un fel de bilant. Cu lucrurile bune si cu lucrurile rele. Cine n-are “d-astea” rele fie minte, fie se minte pe sine. N-ai cum sa n-ai si momente mai putin fericite in viata, insa conteaza cum treci peste ele, ce conotatie le dai, iar eu la acest bilant al meu vreau sa ma focuses numai pe lucrurile bune si frumoase. Ce-a fost rau, duca-se! Cea fost bun, sa tot fie!! Si inzecit daca se poate!

Au fost multe momente frumoase in acesti ani de cuplu/familie, insa acum vreau sa ma gandesc la momentele cu adevarat speciale, la momentele magice pe care le-am petrecut impreuna, just the two of us, pentru ca daca ar fi sa ma gandesc la magic moments cu copiii, sau as a family, probabil ca nu m-as mai opri o saptamana, cel putin, din scris.

Ordinea cred ca este un pic aleatorie, le scriu exact asa cum imi vin in minte.

1. Mana ta rece, pe fruntea mea, imediat dupa ce am nascut-o pe Sara, la 2 secunde dupa ce am strans-o in brate pentru prima data pe comoara noastra cea mare. Ai fost langa mine in sala de nasteri si a fost un moment magic pe care il voi pretui toata viata. Atat de simplu, atat de usor, doar cu o atingere.

2.Tortul cu care ai venit in salon, dupa ce am nascut-o pe bebe. Deja eram la a doua nastere, si tu, dar mai ales eu :-), eram rodati, am nascut, nici acum nu-mi vine sa cred cum am nascut, ca nu am scos niciun sunet, ca doamna doctor imi spunea ca este ok sa tip si eu ma intrebam de ce-as face-0, de ce mi-as consuma energia cu o chestie atat de inutila ca tipatul, am venit in salon, am dormit, si a doua zi, ai venit tu, cu Sara si cu mamele noastre si cu un tort absolut delicios, de ciocolata, exact asa cum imi place mie. A fost un moment magic pentru ca a fost atat de iesit din tipare! Cine se mai duce cu tortul la maternitate?? Cine se duce cu tortul pe sectia de nou-nascuti si are o probleme ca nu au asistentele sa ne dea suficienta vesela de plastic cat sa acomodeze nevoile mele de vizite?? Sentimentul de petrecere ad-hoc avuta in salon, la nici 24h de cand nascusem comoara mica, a fost ceva absolut senzational.

3.Cand am zburat cu balonul – a fost cel mai out of the box, elaborat, special cadou pe care l-am facut vreodata in viata, cel putin pana la aceasta data. Evident, ca numai tie puteam sa ti-l fac! Cat de atent a fost gandit, cat de planuit a fost momentul, cata conspiratie cu neamurile si cu furnizorul de servicii, astfel incat sa ai partea de o mega surpriza – nu stiu daca a fost cea mai mare surpriza din viata ta, daaar, e cert, a fost o super surpriza! De la cum ti-am comunicat ce urma sa facem de ziua ta, pana la drumul cu masina noastra pana la punctul X de rendez-vous, pana la drumul cu masina lor de ma tot intrebai unde mergem si apoi iti facusei o mie de scenarii in cap si toate cadeau rand pe rand cand vedeai ca tot mergem si tot mergem, pana la momentul cheie, cand in sfarsit am ajuns pe aerodrom si ti-ai dat seama despre ce e vorba. Asa am descoperit ca sa umfli un balon cu aer cald e o arta in sine, arta la care am participat si noi activ, urcarea in tromba in balon a fost aparte, nemaivorbind de zborul in sine, care a fost specatculos. Foarte mult mi-a placut si aterizarea rostogolita, ca intr-un film de actiune, si faptul ca fix dupa ce am terminat noi tot ce tinea de zbor, a inceput furtuna, a fost asa, ca o confirmare ca in ziua aceea toti zeii au tinut cu mine ca sa iti fac surpriza si cadoul perfect. E drept ca eu ador surprizele, asa ca nu se stie nicioadata ce iti mai pregatesc next. Just be prepared!

Continue reading

Top 10 ce sa faci cu copiii in timpul liber

Cu totii ne-am intrebat, macar o data, ce activitati sa mai facem cu copiii, unde sa mai mergem, ce sa mai vedem, ce sa mai incercam/experimentam, fie ca este vorba de week-end, vacanta sau dupa-amieze libere. Eu insami mi-am pus intrebarea asta de o mie de ori, pentru ca incercam ca timpul petrecut cu copiii sa fie de calitate, cat mai fun, atat pentru ei, cat si pentru noi si suntem mereu in cautare de noi provocari, noi experiente. Noile experinte ne revigoreaza, ne motiveaza, ne invata multe lucruri noi, ne ofera perspective noi, ne stimuleaza creierul catre cunoastere, se fac noi conexiuni intre notiuni si, mai ales, ne bucura sufletul si ne creeaza amintiri frumoase.

Asa ca m-am gandit sa intocmesc ad hoc un Top 10 chestii interesante de facut cu copiii, din experientele noastre recente, cu aplicare directa mai degraba pentru cei din Bucuresti, sau in vizita in Bucuresti. Here goes:-)

1. Ferma Animalelor

La Ferma mergem de cand era Sara micuta, deci asa la o prima strigare mergem de vreo 4 ani si jumatate si …inca nu s-a plictisit de ferma! Acum, ca vine si bebe tare din urma, recunosc, este o idee buna, desi apropos de fun si pentru parinti, eu deja sunt aproape pe pereti cand Sara sugereaza sa mergem la ferma, asa ca mai rarut, ca-i mai dragut.

Altfel, Ferma Animalelor este un loc super frumos, si spun asta cu sufletul deschis, vazandu-i cum au evoluat de acum niste ani, aparand noi cladiri in functiune si modernizandu-se mereu. Este locul perfect pentru copii sa descopere animalutele si sa interactioneze cu ele, sa le mangaie, pe cele pe care au voie sa puna manuta, sa le dea sa manance. Nicioadata nu plecam cu mana goala spre ferma, se cumpara instant 2 kg de morcovi, plus paharutele cu hrana luate direct de la ferma, de la intrare. La fel, la intrare, sunt nelipsite biletele la plimbarea cu poneiul, 2 ture de fiecare data, negresit si fara discutii.

De cum intram acolo, Sara, si bebe, mai nou, dau de mancare pe la toate animalutele. Dupa ce au alergat pe la toate custile, tarcurile etc, se plimba cu poneii, apoi se sare pe trambulina bine de tot, pana se transpira tot ce au pe ele, apoi se dau la tiroliana de N ori, se mai “cearta” cu gascanul de pe lac, se fac filmulete cu Bambi, caprioara din dotare, se testeaza calutii de jucarie de pe pajiste, se beau 2 sticle de apa, se trece podul catre insulita, se joaca la parculetul din incinta, se mananca ceva bun, apoi se coloreaza niste fise cu animalute si la plecare se cumpara lapte de vaca direct de la sursa sau legume cat mai sanatoase. Si apoi, dupa ceva timp, aceeasi actiune…pe repeat :-), cu mici variatiuni.

Desi pentru mine nu mai este atat de mult fun aici, cum a fost primele dati cand am descoperit locul, ma bucur ca fetelor le place, pentru ca este combinatia perfecta: animalute, aer liber, joaca si alergatura. Si chiar se ajunge foarte repede cu masina, avand in vedere ca este foarte aproape de Bucuresti.

2. Ferma Cocosu’ Rosu

Daca tot am inceput cu ferma, sa ramanem in acelasi subiect si sa continuam cu urmatoarea ferma de prin apropierea Bucurestiului, si anume Cocosu’ Rosu. O cu totul alta ferma, un cu totul si cu totul alt setting fata de Ferma Animalelor. Daca Ferma Animalelor este dedicata animalelor in procent de 95%, la Cocosu Rosu’ proportia majoritara este dedicata …mancarii.  Prima data, si singura data, pana acum, cand am fost aici, am fost, initial, dezamagiti, prin prisma copiilor, sa vedem ca de fapt locul este mai de graba un mare restaurant, care are si niste animalute pe ici pe colo…

Continue reading

Cu copiii la controale

Cand am plecat cu Sara din spital, normal ca m-am bucurat foarte tare, singura mea grija era ca bebe sa nu ia si ea ceva de la ramasitele Sarei de pneumonie. Le-am tinut separat cat am putut, au dormit in camere diferite, ba chiar pe Sara am pus-o sa poarte masca de protectie. Si imi doream sa functioneze acest sistem de protectie, bebe sa fie bine si Sara sa isi revina cat mai curand, si toata lumea fericita.

Noi am revenit acasa duminica, luni dimineata bebe s-a trezit nu cu putina tuse, ci direct coapta bine, tusea cu o harca de ma intrebam cand a avut timp sa excaladeze in halul asta, efectiv peste noapte. Imagine my joy and happiness!…Nimic nu ma face mai “fericita” decat sa fie fetele bolnave, si cand o fac si impreuna sunt terminata efectiv cu nervii, cu capul, cu toate! Dar m-am tinut tare pe pozitii si lui bebe am si inceput sa-i dau diverse, ce am considerat eu ca este mai bine si mai eficient in contextul dat, si anume Stodal, sirop homeopat pentru tuse si aerosoli dimineata si seara, cu combinatia celebra de Adrenalina, Dexametazona si ser fiziologic, dupa un gramaj avizat de doctorul ei la un caz anterior. Si mi s-a parut ca a functionat pentru ca starea lui bebe parea sub control, nu avansa, ceea ce era imbucurator, pana o si vedea doctorul.

Cand am iesit din spital, doctorul, dl dr Alexandru Ulmeanu, ne-a spus sa venim la control marti, sa se asigure ca starea Sarei evolueaza spre vindecare si ca totul este sub control, ceea ce am apreciat, ca, desi ma punea pe drumuri, era important sa stim ca Sara este bine. Doctorul ne-a chemat marti tot pe sectie, la pneumologie. Noi, din cauza de program prea ocupat tati, am ajuns miercuri la control, si nu cu un copil, cu Sara, ci cu doi, cu amandoua.

Am intrat pe sectie la pneumologie, asistenta ne-a spus initial sa asteptam acolo, ca apoi, in scurt timp, sa ne spuna ca mai bine mergem la Pediatrie si vine doctorul acolo sa ne vada si asistenta draguta: “Si i-am spus ca sunteti cu doi copii” – ok, bun, am eliminat elementul surpriza 🙂 Trecerea de la o sectie la alta a fost benefica pentru noi, unu la mana ca am iesit repede din mediul acela destul de incarcat de pe sectia de pneumologie, si doi, ca asteptarea doctorului am facut-o in mare parte in curte, adica la aer curat (cat se putea el de curat in curtea spitalului), deoarece aceea era singura cale dintre cele 2 sectii si vedeam cand vine doctorul.

Continue reading