Copilaria din alte vremuri

Zilele trecute am apelat la resursa de rontaiala a lui Aylin si am nimerit peste o bomboana care avea un gust de … bomboane cubaneze. Mai tineti minte bomboanele cubaneze de pe vremuri?? De cand eram noi copii??…Doamne, ce vremuri…Ce vremuri incarcate, as putea spune elegant, ca de altfel, vremurile acelea, desi frumoase in felul lor, au fost destul de chinuite, pe alocuri, si extrem de limitate comparativ cu varietatea pe care o experimenteaza copiii nostri – si ce bine ca este asa, ca au de unde alege!!

Gustul acesta de bomboana cubaneza automat m-a dus cu gandul la copilarie si realizam ca, iata, ani buni mai tarziu, acest gust a declansat un trigger, semn clar ca acest gust s-a impregnat bine in ADN-ul copilariei mele. Era, probabil, printre putinele dulciuri pe care le aveam, la vremea respectiva si care era o delicatesa in sine. Delicatesa pe care nu o prea gaseai pe toate drumurile, ba chiar o gaseai foarte rar, spre deloc. Mi-am amintit instantaneu si simultan cu acest gust inconfundabil o intamplare din copilarie, pe care am revazut-o cu ochii mintii de parca ar fi fost ieri: eu copil, sa fii avut vreo 7-8-9 ani, iesisem in fata blocului, la joaca, eram cu prietenele de-o varsta cu mine, cand au aparut 2 fete mult mai mari decat noi. Erau 2 surori de la scara B – eu scara A – acelasi bloc, dar fiind mult mai mari decat noi, nu le puteam numi prietene, doar ne cunosteam. Ele cred ca erau mai degraba de-o varsta cu sora mea mai mare, astfel ca le stiam si dupa nume. Erau fete de doctor(i) si desi nu vorbeam noi despre lucrurile astea, stiam cumva ca sunt de un nivel superior – De ce?? Pentru ca erau avute! In ce sens?? Aveau mai multe decat aveam noi ceilalti. Si ce anume aveau de era asa de important?? Aveau bomboane!! Ce fel de bomboane?? Bomboane CUBANEZE!!! ๐Ÿ™‚ Si mi-am amintit cum cele doua surori ne-au chemat pe mine si pe prietenele mele sa urcam cu ele in lift, pana la ele acasa si …ne-au dat bomboane!! Mancam deja o bomboana, cand una dintre surori mi-a strecurat, pe ascuns, mai multe bomboane in mana!! Mai multe bomboane!! Imi amintesc si acum feelingul acela complice intre mine si fata aceea mai mare, care in bunatatea ei fara margini imi daduse atatea bomboane, incat a trebuit sa le ascund in mana!! Am inteles din priviri ca pe mine ma placea mai mult decat pe prietenele mele, la fel de mici ca mine, dar bomboanele acelea indesate din mana nu cred ca le-am impartit cu nimeni…Nu mai stiu exact ce a urmat dupa aceste secvente, dar senzatia de gust de bomboane cubaneze si secretul mainii mele pline cu bomboane sunt lucruri pe care se pare ca nu le-am putut uita. Sunt momente dulci, chiar si prin topicul povestii, momente frumoase, inocente, dar si un pic dureroase, daca as sta si as analiza mai mult vremurile in care eram noi copii…

Continue reading

Advertisements

Hunter Killer

Week-end-ul trecut am reusit, din nou, sa evadam la film. Aveam de ales intre doua filme, apropos de ora la care rulau, amandoua de actiune, amandoua cu explozii, pusti, bombe etc, amandoua cu cate un macho man in rolul principal.

Pentru ca se incadra mai bine ca ora versus cand am ajuns noi in mall, am ales: Operatiunea Hunter Killer.ย  Filmul a fost wow!! M-a cucerit inca de la primele imagini, inca de cand se seta actiunea si are toate ingredientele pentru un film de actiune de succes: un plot bun, un actor vedeta foarte fit pentru rol, un casting reusit, efecte la scara mare, emotie, multa emotie, culmea, intr-un film cu bombe, torpile si mitraliere, dar modul cum este regizat, si la propriu si la figurat, este cat sa iti puna un nod in gat, in momentele emotionante si cat sa te lase la sfarsit cu efectul wow! Nu degeaba este un film marca Hollywood, pentru ca puterea industriei se simte in fiecare imagine a filmului.

Subiectul filmului aduce in prim plan, pentru a cata oara, oare, rivalitatea dintre Statele Unite si Rusia, dar aici cheia este ca cele doua puteri devin aliate pentru the greater good! Se naste o camaraderie imposibila intre 2 comandati de sumbarine: unul american si unul rus, care colaboreaza si se salveaza unii pe altii, avand replici care te ating si te misca si daca esti cel mai fier, fara emotie, fara suflet om.

Mi-a placut ca filmul este luungg (136 min), tocmai bun de savurat si de bucurat ca ai iesit din casa! Gerard Butler se descurca foarte bine in rolul de mascul alpha, si chiar daca se vede ca un pic, un pic a mai imbatranit si el fata de rolurile cand era mai tinerel si mai prin comedioare romantice, tot este o prezenta foarte cool. Cred ca faptul ca vorbeste asa un pic stramb si intr-o parte il face si mai interesant si atragator pentru partea feminina a audientei.

Lasand la o parte cat de hot or not este actorul principal, filmul chiar merita vazut. Are tot ce-i trebuie sa faca multe incasari si sa stea prin topurile de actiune. Experienta multi media oferita merita din plin pentru ca am plecat de acolo cu senzatia: “mama, ce tare a fost filmul!!” si “vreau sa-l mai vad o data!”

 

 

Children’s short poem

I’ve been wanting for a long time to start writing here also in English, but never did till now. Why now? Because I got a request from a friend to help her with a children’s poem, with rhymes, not to mention, and on a fixed topic, such a boy and a dinosaur! So, after a few short sketches, this is what I came up with:

Milo and Dinoย 

Milo and his friend, Dino
Are going on a trip,
On a big ship
To find a sheep.
Which sheep? you may wonder
Sheila, the sheep!
She’s lost at sea
And Milo and Dino
Want to rescue her!
But Dino, he’s afraid of water,
What to do, what to do??
Have you ever seen
A dinosaur that can swim??
Well, Dino learned to swim
And he and Milo saved Sheila, the sheep!

Please keep in mind that this is my first children’s poem ever!! I haven’t written kids poems not even in Romanian, not to mention in English! ๐Ÿ™‚ But I kind of like the idea of this poetry and playing with the words that rhyme with the same sound but different word.

Hope you’ll enjoy it!

Venom si Smallfoot

“Venom” si “Smallfoot” sunt doua dintre cele mai recente filme pe care le-am vazut la cinema. A merge la cinema este una dintre activitatile care ma relaxeaza si care imi place maxim pentru experienta pe care mi-o furnizeaza.

“Venom” l-am vazut in doi si ce mult mi-a placut!! O data pentru ca am iesit doar in doi, da, fara minunile de fetite, pentru ca uneori, pur si simplu, ai nevoie sa mergi undeva si sa nu auzi “Mami!” de 30 de ori pe minut! Asa ca aceste iesiri la film, mai rare decat mi-as dori, recunosc :-), sunt o mana cereasca si le pretuiesc din plin!! Si al doilea motiv: pentru ca filmul in sine este foarte bun! Inainte sa aleg filmul am facut un mic research pe vreo 3 site-uri de cinema-uri, si parca nu gaseam nicaieri niciun film care sa imi placa sau sa mi se para suficient de interesant cat sa il vezi la cinema. Am cautat informatii pe mai multe site-uri pentru ca nicaieri nu gaseam toate informatiile de care as fi avut nevoie: afisul filmului, vizual sa vad daca ma atrage sau nu, cateva informatii, gen ce fel de film este, actori etc sau / si un trailler. Astfel ca, dupa lungi cercetari, am ales Venom, in ciuda comentariilor negative citite intr-o doara despre film, cum ca are efecte proaste sau ca este prea copilaresc. Cu alte cuvinte am ales sa decid singura daca imi place sau nu si ce bine am facut pentru ca filmul este absolut bestial!! Si la propriu – apropos de personajul filmului – si la figurat! ๐Ÿ™‚ De fapt, ne-a placut la nebunie amandorura. Filmul este foarte bine lucrat, nu mi s-a parut nimic in neregula cu efectele, ba chiar mi-au placut si mi-au mai placut: actiunea, actorul si replicile funny atunci cand nu te astepti, caracteristice filmelor amaricane de actiune si starea de bine pe care mi-a lasat-o filmul. Ba chiar ii spunea sotului meu ca as mai vedea filmul asta inca o data, asa mult mi-a placut. Si tot la cinema! Deci de vazut, eventual fara copii, mai ales daca sunt mici si fetite. Daca sunt baieti si mai maricei, peste 8 – 9 ani, si daca sunt fani eroi de actiune gen Spiderman, atunci cred ca le-ar placea foarte mult, pentru ca Venom este in spiritul filmelor Spiderman, Superman etc.

Continue reading

Militaria ca parinte singur

In ultima vreme am experimentat, pe perioade mai scurte sau mai lungi, cum este sa fii parinte singur. Sotul meu calatoreste destul de des, prins in diferite proiecte, astfel ca atunci cand el este plecat, eu sunt si mama si tata si le fac pe toate (aproape) singura. Iar efortul este unul colosal, atat fizic, cat mai ales mental, stresul de a le face pe toate bine si la timp fiind la cote maxime. Am ajuns la concluzia ca totul este o militarie foarte bine orchestrata, altfel nu as putea face fata situatiei.

Totul este o lupta contra conometru, de cu seara, cand ma lupt cu mine sa ma culc mai devreme si parca niciodata nu imi reuseste, pentru ca mereu mai am cate ceva de aranjat, de pregatit pentru a doua zi dimineata. Dimineata, cand suna ceasul, incepe batalia cu mine insami sa ma trezesc odata, sa ma dau jos din pat, dar parca de fiecare data invinge somnul, cand ma face sa mai apas o data pe snooze la telefon. Intr-un final ma trezesc si incepe…ZIUA…

De cand ma trezesc sunt intr-o continua alergatura: mai intai sa ma pregatesc eu, apoi fetele: sa le trezesc, sa le imbrac, sa manance, sa plecam, sa ajungem odata si la scoala si la gradi! Totul este in viteza, cu ochii pe ceas, sa ne incadram si sa plecam odata!! De regula sotul meu iese cu rucsacele si eu raman in urma si inchid, adica e mai simplu. Dar cand sunt singura, iesim cu toatele si am impresia de fiecare data ca parca ne mutam!! Nu mai am maini sa tin rucsacele, cheile si eventual vreo geaca / hanorac / pulover etc. Nu exagerez cu nimic cand zic ca parca ne mutam sau plecam in excursie cand plecam la scoala, gradi, job pentru ca: eu am doua rucsace: unul pentru regular stuff: portofel, chei, telefon pentru mine si muuuulteee items pentru copii si un alt rucsac pentru laptop, agende, dosare etc, Aylin are si ea doua rucsace: unul cu schimburi si altul cu jucarii si Sara are doar unul imens, care de fapt este troller, de zici ca ne indreptam spre aeroport.

Continue reading

Miss Cristina pentru o zi

Saptamana trecuta am fost educatoare pentru o zi, am fost Miss Cristina pentru Aylin si colegii ei. Am participat la programul “parintele educator”, si a fost o experienta foarte frumoasa. Initial, desi ideea mi s-a parut foarte inspirata si inspiranta inca de la bun inceput, cand a fost propusa de miss la sedinta cu parintii, am fost un pic circumspecta apropos de zona de comfort. Cati parinti sunt dispusi sa isi lase jobul si programul pentru cateva ore pentru a veni in fata a muuulti copii, fata de cati au ei acasa, banuiesc unul, doi, trei, cel mult!? Inclusiv eu mi-am pus serios intrebarea daca m-as descurca cu peste 15 copii? Daca fac fata provocarii?? Dar pentru comoara mea cea mica am spus ca nicio incercare nu poate sa imi stea in cale, imaginandu-mi bucuria ei de a ma vedea pe mine intrand in clasa in rolul de miss!! Si a fost o experienta minunata, pe care as repetat-o oricand!! (mai ales ca da, am facut fata provocarii, ba chiar m-am descurcat foarte bine)

Evident ca dupa ce am acceptat provocarea, m-am intrebat ce sa fac, ce sa lucrez cu copiii?? Aveam la dispozitie cam 1 ora, timp in care puteam sa ne jucam, sa citim, sa facem o activitate, orice ne trecea frumos prin minte. Eu m-am gandit, m-am razgandit, ba chiar am cerut inspiratie de la prietenele mele care lucreaza in domeniu, cu copiii, si in cele din urma am decis: trebuie sa fie ceva de sezon! Deci ceva de toamna…deci ceva cu frunze…dar musai trebuie sa fie ceva distractiv!! Sa fie ceva catchy, cu care sa ii captez pe copii! Si cu ce credeti ca le-am captat atentia?? Cu …suportul de hartie igienica!! Pe care l-am transformat intr-un frumos copac de toamna, cu ajutorul frunzelor aduse de mine.

Continue reading

Da inseamna Nu!

Epopeea cu cartea continua! Acum cateva saptamani am fost foarte bucuroasa cand, parca din neant, a venit un e-mail care raspundea absolut tuturor cerintelor mele, un e-mail care spunea “Da!”

Un e-mail care spunea ca este interesat sa publice cartea mea in cele mai bune conditii, ca vor face contract cu unul dintre cei mai buni ilustratori de pe piata, ca imi sugereaza introducerea unei mici parti in carte, dar care nu necesita nicio schimbare de continut din partea mea si ca editura are distributie directa atat in librarii, cat si in scoli – apropos de aceasta directie catre care mi-ar placea sa merg.

Totul suna absolut minunat! Nu imi venea sa cred ca, in sfarsit, aparuse acel cineva care sa zica “Da!” Si in aceste conditii foarte bune! Domnul mi-a propus o intalnire, intalnire care s-a amanat de 2 ori – 1 data nu am putut eu, 1 data a incurcat domnul borcanele / zilele, dar simteam ca nimic nu va sta in calea unei colaborari spectaculoase, odata ce ne vom vedea!

Continue reading