Da inseamna Nu!

Epopeea cu cartea continua! Acum cateva saptamani am fost foarte bucuroasa cand, parca din neant, a venit un e-mail care raspundea absolut tuturor cerintelor mele, un e-mail care spunea “Da!”

Un e-mail care spunea ca este interesat sa publice cartea mea in cele mai bune conditii, ca vor face contract cu unul dintre cei mai buni ilustratori de pe piata, ca imi sugereaza introducerea unei mici parti in carte, dar care nu necesita nicio schimbare de continut din partea mea si ca editura are distributie directa atat in librarii, cat si in scoli – apropos de aceasta directie catre care mi-ar placea sa merg.

Totul suna absolut minunat! Nu imi venea sa cred ca, in sfarsit, aparuse acel cineva care sa zica “Da!” Si in aceste conditii foarte bune! Domnul mi-a propus o intalnire, intalnire care s-a amanat de 2 ori – 1 data nu am putut eu, 1 data a incurcat domnul borcanele / zilele, dar simteam ca nimic nu va sta in calea unei colaborari spectaculoase, odata ce ne vom vedea!

Continue reading

Advertisements

In love with my kids!

Fetele mele sunt cele mai de pret comori ale mele! Iar ele o stiu prea bine, pentru ca le marturisesc dragostea mea continuu, de cateva ori pe zi, si parca tot nu este suficient!

Cele doua comori ale mele sunt Sara, 9 ani, in curand si Aylin, 4 ani, de curand impliniti. Amandoua sunt niste fenomene, atat de asemanatoare, dar atat de diferite. Tati mereu spune cat de mult seamana fizic la nas, ochi, sprancene si gurita, iar nu pot sa fiu decat complet de acord si absolut fascinata de aceasta asemanare, mai ales cand dorm una langa alta.

Altfel, din punct de vedere al comportamentului, sunt doua firi total diferite. Sara a fost – si este – un copil foarte cuminte si mult mai docil, pe cand Aylin este atat de incapatanata, incat uneori reuseste sa ma scoata din minti in doar 2 secunde. Dar le iubesc pe amandoua neconditionat si sunt mandra si onorata ca ne-au ales pe noi drept parinti, ba chiar le-am multumit de nenumarate ori pentru acest lucru, atat tati, cat si eu.

Amandoua sunt atat de frumoase, incat nu ma satur sa le pupacesc in continuu!! Cea mare se mai eschiveaza cateodata, si cea mica ar vrea, dar eu ma incapatanez sa o agasez cu o avalansa de pupaturi. Amandoua sunt frumoase si la capitolul caracter, chiar daca vorbim de ceva “in lucru” si este o poezie sa le vezi cum se desfasoara amandoua!

Continue reading

Toaletele din Parklake

Stiu ca titlul este de mare angajament, insa nu cred sa existe in tot Bucurestiul toalete mai fitoase ca in Parklake! In ditamai mall-ul, nu exista doua toalete la fel, fiecare dintre acestea avand un concept si un design – da, vorbim de design la toalete! – propriu: upside down – totul este cu susul in jos, pe tavan gasesti pantofi, genti etc; red carpet – in drum spre toaleta ai flash-uri de la paparazzii care vor sa te fotografieze, country side – cu cosuri de nuiele pe post de aplice de iluminat etc etc. Nemaivorbind de faptul ca exista zone, camere dedicate pentru bebelusi, pentru schimbat scutece, camera cu fotolii pentru alaptat si toalete mici, cu chiuvete mici pentru copiii mai micuti.

Poate va intrebati de ce scriu aceste randuri, de ce scriu tocmai despre niste…toalete?? Pentru ca atata grija si preocupare pentru aceasta zona nu am gasit in nicio tara straina in care am fost – si au fost “cateva”! Ba chiar glumeam cu o prietena ca daca as fi vazut toaletele acestea intr-o tara straina i-as fi povestit jumatate de ora numai despre toalete, si nu despre ce am vazut, facut pe acolo. Tocmai de aceea, cand sunt lucruri bune, spre foarte bune chiar aici, la noi, in Romania, e bine sa zicem ceva si in acest sens. Ca sa ne plangem de Romania este deja ceva mult prea banal.

Asa ca jos palaria pentru toaletele din Parklake! 🙂 De fapt pentru intregul Parklake! Este de departe cel mai frumos mall din toate cate exista in Bucuresti. Le bate de departe si pe cele mai bine cotate din zona de nord. Si sa nu credeti ca acesta este un advertorial! Este pur si simplu opinia mea, care atunci cand critic, critic, si atunci cand laud, laud!

Continue reading

Eu sunt donator de sange! TU esti?

Azi e ziua mea! Fac inca o data majoratul, dar cu 20 de ani de experienta de data aceasta! 🙂 Si tocmai pentru ca am mai acumulat niste experienta de viata, acest post nu este despre ce cadouri am primit eu, despre ce poti sa faci tu pentru mine, ci despre ce pot sa fac eu pentru restul lumii. Ce anume? Simplu: sa donez sange!

De ce e simplu: pentru ca sanatatea imi permite sa donez si pentru ca am pus aceasta activitate pe lista de prioritati. Este modul meu de a contribui. De a contribui civic, uman, social. Donatul este pe lista mea anuala “Must do”. And i must do it de 4 ori pe an. De atatea ori poate o femeie sa doneze sange – barbatii pot dona de 5 ori pe an. Intre donari trebuie sa existe 2-3 luni de pauza, pentru ca sangele sa aibe din nou cea mai buna calitate posibila si pentru ca tie, donatorului, corpului tau, sa-i ramana suficiente resurse pentru a-si continua activitatile la capacitate maxima.

Donez din 2015 si recunosc ca de fiecare data ma trec fiorii cand ma gandesc la cate persoane au nevoie de punguta mea de sange, de 450 ml, care, de regula, este deja atribuita inca de la receptie, inainte ca eu sa apuc fizic sa donez, atata nevoie este de sange!! Pentru ca da, oricat de mult a avansat tehnologia, sangele nu poate fi reprodus prin alte mijloace chimice/tehnice etc. Sangele nu poate veni decat de la noi, oamenii. Si atunci te intrebi cum de exista atata nevoie de sange?? Cum de nu vin mai multi oameni sa doneze?? Poate nu stiu despre acest lucru? Poate nu au timp? Poate, pur si simplu, nu ii intereseaza?…Orice este posibil si nu poti judeca pe nimeni! Cu totii suntem prinsi in activitatile noastre zilnice, cu totii suntem pe fuga si cu ochii pe ceas, insa de multe ori este bine sa ramanem umani…

Continue reading

E mai simplu sa faci un copil decat sa publici o carte pentru copii!

M-am intrebat daca sa scriu acest post sau nu. Daca sa “dau din casa” sau nu. Si in cele din urma am zis sa merg pe varianta “let’s share”. Ce anume? Despre cartea de povesti pentru copii despre care v-am mai povestit si anterior si anume despre calea catre a publica aceasta carte.

Cum a fost experienta mea pana acum? Pai, sincer vorbind, din moment ce inca nu v-am invitat la lansare, inseamna ca acest pas este inca in lucru. Si desi ai crede ca este doar un pas, nu! Ci este un maaareee pas, deoarece calea spre publicare nu este deloc pavata cu trandafiri. Nici nu ma asteptam! Nimic, niciodata nu mi-a picat din cer. Am prietene care isi gasesc job doar dintr-o discutie cu un cunoscut sau care castiga premiul cel mare la diverse tombole. Eu, joburile mele, pe toate le-am obtinut dupa muuuulte cautari si interviuri, iar de castigat la tombola nu s-a pus vreodata problema. Astfel ca ma asteptam ca si pentru carte sa muncesc destul de mult, dar parca nici chiar asa…

Sa o iau cu inceputul. Ai zice ca a scrie cartea este partea cea mai dificila. Ca ai de-a face cu inspiratia, cu timpul fizic dedicat pentru a scrie atunci cand esti in flow si mai vine si ora sa iei copiii de la gradi/scoala etc etc etc. Ca o scrii pe 2 agende ca iti place sa simti cum iti curge mana pe hartie si sa-ti mai amintesti ca nu esti mereu legat de laptop – care oricum atarna prea greu cand e sa-l cari mereu prin oras. Ca dupa ce o “asterni pe curat”, adica o scrii in laptopul care atarna greu, iti amintesti ca tu nu esti fan diacritice, ca te-ai obisnuit ca totul sa fie by default pe english si atunci trebuie sa-i pui diacritice. Si stii ca e al naibii de greu sa bagi diacritice intr-un text de peste 80 de pagini, ca ai mai facut-o o data in facultate, la lucrarea de licenta, cand ai stat o noapte intreaga sa corectezi lucrarea de aveai ochii rosii ca sarpele-n viziuina. Si o faci, ca trebuie sa fie totul perfect inainte de a te gandi macar ce faci cu cartea de acum incolo. Si da, ochii rosi au fost din nou in trend, dar stii ca merita, sau ca va merita. Si le faci pe toate care tin de carte, care tin de creatie, inspiratie si “transpiratie” si te bucuri ca ai bifat “partea cea mai grea”. Nimic mai eronat de atat!! Nu sa scrii cartea este partea cea mai grea, ci abia ce urmeaza dupa. Continue reading

Cand m-am rasturnat cu masina

Saptamana trecuta am ajuns, pur si simplu intamplator, la Academia Titi Aur. De unde initial ziceam ca astept in masina si speram sa nu stau mai mult de jumatate de ora acolo, pana la urma am intrat si nu numai ca am intrat in cladire, dar am intrat si in miezul problemei. Am fost invitata la masa de gazda noastra excelenta Mirela, am facut turul amplasamentului si ne-am oprit si am insistat, aveam sa aflu eu mai tarziu, asupra laboratoarelor. Care laboratoare te lasa fara cuvinte, si la propriu si la figurat! Evident ca ma asteptam sa gasesc acolo tot felul de masini, masinute, care sa faca diverse “trucuri”, numai ca una e sa vezi trucurile facute la rece, pe video, pe manechin etc si alta e sa experimentezi pe pielea ta. Si am trecut repede la experimentat. Cealalata gazda a noastra, gazda tehnica sa-i spunem :-), Vlad, ne-a explicat mai intai anumite concepte si imediat dupa teorie a venit si partea practica. Cea in care te rasturnai cu masina…

Ceea ce am omis eu din titlu, tocmai ca sa fie un titlu cat mai catchy, a fost partea de “controlat”. Rasturnarea aceasta era controlata in totalitate de Vlad, care mai intai ne-a explicat exact ce urma sa se intample si ce urma noi sa facem si abia dupa aceea am trecut la fapte. Cand a fost randul meu, a fost cu atat mai interesant, pentru ca partenerul meu deja facuse simularea, astfel ca stiam exact ce urma sa se intample, atat constient, din spusele lui Vlad, cat si vizual, exemplificarea de cu 1 minut inaintea mea, deci disparuse orice element de suspans sau surpriza si aparuse elementul de “nod in gat” maxim, ca sa nu mai vorbim probabil de tensiunea care cu siguranta era high si foarte high.

Si m-am urcat in masina. Mi-am asezat scaunul – si aici este o intreaga poveste despre safety si cum trebuie reglate: scaun, spatar, tetiera, distanta pana in volan etc, mi-am fixat centura, am mai fixat cu Vlad cateva elemente si …hai sa ne rasturnam! Prima data m-am rasturnat o tura si jumatate. Adica masina, care era fixata pe un ax, s-a invartit 1 data complet in jurul axului si inca o jumatate de rotire, cu oprire pe geamul pasagerului, eu fiind soferul (cum se vede in video de mai jos). In rotirea completa, cand eram pur si simplu in aer si cu capul in jos, ce ma sustinea?? Evident, centura! Abia acum am realizat cu adevarat importanta centurii! Care centura, odata fixata bine – adica nu lejer, nu pe dupa scaun, nu data mai la stanga, mai la dreapta, ca te jeneaza – cum am facut eu de atatea ori, te poate salva in caz de accident. Tot acum am aflat ca masinile mai vechi au sistem de deschidere automata a centurii, in caz de accident, adica daca esti rasturnat si apesi sa-ti deschizi centura, se dechide fara probleme, insa multe persoane, neavizate in comportament in caz de accident, si-au deschis centura si au cazut in cap, in gat, si-au fracturat diverse membre, coloana etc, adica au supravietuit accidentului, dar au ramas cu paralizii dupa ce si-au deschis centura gresit, sau chiar au murit. Masinile mai noi de 2006-2007 am inteles ca au acest nou sistem de siguranta al centurilor care se deschid doar daca greutatea corpului tau este sustinuta in maini, picioare, cum o fi, numai sa nu cazi ca bolovanul in cap, daca esti rasturnat si atarni in centura precum liliacul in pestera. Continue reading

Magic moments

Vine o vreme in care te uiti la anii care au trecut, fie ca sunt mai multi sau mai putini, si iti faci un fel de bilant. Cu lucrurile bune si cu lucrurile rele. Cine n-are “d-astea” rele fie minte, fie se minte pe sine. N-ai cum sa n-ai si momente mai putin fericite in viata, insa conteaza cum treci peste ele, ce conotatie le dai, iar eu la acest bilant al meu vreau sa ma focuses numai pe lucrurile bune si frumoase. Ce-a fost rau, duca-se! Cea fost bun, sa tot fie!! Si inzecit daca se poate!

Au fost multe momente frumoase in acesti ani de cuplu/familie, insa acum vreau sa ma gandesc la momentele cu adevarat speciale, la momentele magice pe care le-am petrecut impreuna, just the two of us, pentru ca daca ar fi sa ma gandesc la magic moments cu copiii, sau as a family, probabil ca nu m-as mai opri o saptamana, cel putin, din scris.

Ordinea cred ca este un pic aleatorie, le scriu exact asa cum imi vin in minte.

1. Mana ta rece, pe fruntea mea, imediat dupa ce am nascut-o pe Sara, la 2 secunde dupa ce am strans-o in brate pentru prima data pe comoara noastra cea mare. Ai fost langa mine in sala de nasteri si a fost un moment magic pe care il voi pretui toata viata. Atat de simplu, atat de usor, doar cu o atingere.

2.Tortul cu care ai venit in salon, dupa ce am nascut-o pe bebe. Deja eram la a doua nastere, si tu, dar mai ales eu :-), eram rodati, am nascut, nici acum nu-mi vine sa cred cum am nascut, ca nu am scos niciun sunet, ca doamna doctor imi spunea ca este ok sa tip si eu ma intrebam de ce-as face-0, de ce mi-as consuma energia cu o chestie atat de inutila ca tipatul, am venit in salon, am dormit, si a doua zi, ai venit tu, cu Sara si cu mamele noastre si cu un tort absolut delicios, de ciocolata, exact asa cum imi place mie. A fost un moment magic pentru ca a fost atat de iesit din tipare! Cine se mai duce cu tortul la maternitate?? Cine se duce cu tortul pe sectia de nou-nascuti si are o probleme ca nu au asistentele sa ne dea suficienta vesela de plastic cat sa acomodeze nevoile mele de vizite?? Sentimentul de petrecere ad-hoc avuta in salon, la nici 24h de cand nascusem comoara mica, a fost ceva absolut senzational.

3.Cand am zburat cu balonul – a fost cel mai out of the box, elaborat, special cadou pe care l-am facut vreodata in viata, cel putin pana la aceasta data. Evident, ca numai tie puteam sa ti-l fac! Cat de atent a fost gandit, cat de planuit a fost momentul, cata conspiratie cu neamurile si cu furnizorul de servicii, astfel incat sa ai partea de o mega surpriza – nu stiu daca a fost cea mai mare surpriza din viata ta, daaar, e cert, a fost o super surpriza! De la cum ti-am comunicat ce urma sa facem de ziua ta, pana la drumul cu masina noastra pana la punctul X de rendez-vous, pana la drumul cu masina lor de ma tot intrebai unde mergem si apoi iti facusei o mie de scenarii in cap si toate cadeau rand pe rand cand vedeai ca tot mergem si tot mergem, pana la momentul cheie, cand in sfarsit am ajuns pe aerodrom si ti-ai dat seama despre ce e vorba. Asa am descoperit ca sa umfli un balon cu aer cald e o arta in sine, arta la care am participat si noi activ, urcarea in tromba in balon a fost aparte, nemaivorbind de zborul in sine, care a fost specatculos. Foarte mult mi-a placut si aterizarea rostogolita, ca intr-un film de actiune, si faptul ca fix dupa ce am terminat noi tot ce tinea de zbor, a inceput furtuna, a fost asa, ca o confirmare ca in ziua aceea toti zeii au tinut cu mine ca sa iti fac surpriza si cadoul perfect. E drept ca eu ador surprizele, asa ca nu se stie nicioadata ce iti mai pregatesc next. Just be prepared!

Continue reading