Testimonial Cristina Donovici

Pana va fi salata gata, pardon, am vrut sa spun pana va fi gata cartea a doua, “Salata magica de fructe”, nu ma pot abtine si va voi dezvalui testimonialele ce apar pe coperta de final a cartii. Si pentru a nu fi cu suparare, le voi enumera in ordinea numerelor de pe tricou.

Prima doamna care a raspuns “Prezent!” la solicitarea mea pentru un testimonial a fost Cristina Donovici, la randul sau autoare de povesti pentru copii. Cristina nu numai ca este un autor de succes, cu multe carti publicate si adorate de copii, dar este si un OM minunat, cald si de pus pe rana!

Si cum am fost onorati sa o avem pe Cristina invitata la prima noastra lansare, la prima carte din colectia Codul Copiilor de Succes, echipa de creatie s-a folosit de pozele din palmares pentru a transpune testimonialul ei intr-un scurt filmulet. Speram sa va placa!

Si pentru ca video-ul se deruleaza cu rapiditate, las aici, pentru posteritate si scriptul testimonialului:  “«Salata magică de fructe» este povestea ideală pentru o zi ploioasă sau friguroasă! Atenție, e contagioasă! După lectură, vă garantăm o oră – două de distracție savuroasă, împreună cu copiii, urmând întocmai instrucțiunile din carte! Vă invităm la o porție sănătoasă de poveste! Poftă bună!” – Cristina Donovici, Autor cărți pentru copii, seria “Poveștile Cristinei”.

Cristina, iti multumesc foarte mult! 

Advertisements

Salata magica de fructe

Creata de mine! Cine ar fi crezut??  Eu nu, cu siguranta!

Acum cateva luni, la scoala, la un workshop cu copiii pe tema cartilor: care sunt pasii sa publici o carte, un baiat istet din clasa a III-a, m-a intrebat cu o sinceritate debordanta, scurt si la obiect: Ce imi doream sa fiu cand eram mica?

Si nicidecum nu i-am raspuns “scriitoare”! Nu am visat o viata intreaga sa devin scriitoare, ci pur si simplu s-a intamplat! De fapt, nu pur si simplu, ci ca urmare a minunilor din viata mea: Sara si Aylin! Ele au dat nastere povestilor pe care le-am scris, ele au fost catalizatorul si inspiratia mea. Fara ele in viata mea, nu ma/ne pregateam acum de a doua lansare de carte din viata mea de autoare!   

Care lansare va fi in mai putin de 2 saptamani, si anume pe 12 Octombrie, in Parklake Shopping Center, ora 17, main square, unde abia astept sa ma intalnesc cu micii mei cititori si sa rasfoim impreuna cartea!

In incheiere vreau sa va fac o mica prezentare a cartii, teaser-ul povestii:

Layout 1

Sary și surioara ei, Aly “Dă-i și ei”, se plictiseau acasă într-o zi călduroasă de vară, așa că s-au gândit să își cheme prietenii în vizită.

Copiii s-au jucat o mulțime de jocuri, au mâncat și apoi și-au dorit ceva dulce la desert. Au început să enumere toate dulciurile posibile și imposibile de pe Pământ, până când a apărut Gammy, bunica grupului și le-a sugerat o … salată de fructe!

Ce crezi, copiii au fost de acord cu varianta propusă de Gammy sau au făcut nazuri?

Te invit să descoperi împreună cu Sary și Aly “Dă-i și ei” cum au ajuns copiii să facă o salată de fructe. Și nu orice salată de fructe, ci o salată MAGICĂ de fructe!

O poveste savuroasă, veselă și amuzantă despre puterea exemplului și alegeri înțelepte, o poveste magică despre încredere și stimă de sine!

Daruiesc ziua mea copiilor care vor sa mearga la scoala

In mai putin de o saptamana va fi ziua mea. In ultimii ani ziua mea a trecut pe locul 2, 3, 4 ca importanta, accentul pe serbat si petrecut mutandu-se, cu precadere, catre ziua printesei mici, care este cu cateva zile inaintea mea.

Anul acesta am realizat ca se apropie ziua mea in doua momente: 1. cand m-a sunat mama sa ma intrebe ce planuri am de ziua mea si 2. cand Eliza Nitescu m-a “deranjat” cu o intrebare si un proiect absolut minunat, legat tot de copii. Si daca, exact asa cum spuneam mai sus, copiii au intotdeauna intaietate raportat la ziua mea, va anunt cu drag ca sunt onorata sa donez ziua mea de nastere pentru a contribui la o cauza cu adevarat nobila, pentru a sustine niste copii minunati! Mai jos va las detaliile. Daca rezonati cu aceasta solicitare, voi fi extrem de fericita! Orice donatie va fi apreciata si va contribui enorm! So, Happy Birthady to me! 😜

Pentru o societate sănătoasă, accesul la educație este vital, în special în rândul copiilor, motiv pentru care am decis să îmi dăruiesc ziua de naștere asociației TOTUL ESTE POSIBIL care are grijă ca elevii care învață bine, dar provin din familii cu dificultăți materiale, să înceapă noul an în bune condiții.

Până la sfârșitul lunii septembrie pregătim 100 de copii pentru începutul școlii, iar contribuțiile pot fi oferite aici:
http://bit.ly/ZiuaMea_CristinaNiculescu

Îti mulțumesc de pe acum că te vei alătura!

Invatatoarea mea din clasa I

Azi dimineata am citit scurta opera “Domnu Trandafir” de Mihail Sadoveanu, pentru a vedea care este firul epic si pentru a urmari daca Sara se descurca bine la fisa de lectura pe care o are de pregatit ca tema de vacanta pentru scoala.

Domnul Trandafir este un invatator de scoala primara, iar lectura mi-a placut foarte mult, mie, ca adult, desi pentru copii cred ca este un pic greoaie, dat fiind limbajul asemanator lui Creanga, cu multe arhaisme, si ca stil, cu descrieri destul de ample, adica mult text, mult de citit pentru copii si mult de asimilat si compilat. Mie, cu ochii de adult, lectura mi s-a parut chiar induiosatoare, dat fiind ca autorul spune ca profesorul lor ii invata si ii trata (iubea) pe toti ca si cum ar fi fost copiii lui si m-am gandit “Ce frumos!”. Acelasi caz fericit il experimenteaza si Sara, avand noroc de o doamna invatatoare foarte buna, care ii iubeste ca si cum ar fi copiii ei, proprii si personali.

Lectura aceasta m-a facut sa ma gandesc la doamna mea invatatoare din clasele mici, la “tovarasa…”. Si, din pacate, cam nicio amintire nu este frumoasa… Tovarasa mea era tanara si cred ca destul de frumoasa, cat ai crede ca sunt suficiente argumente pentru a spune ca urma sa fie si o doamna invatatoare buna si blajina. Dar nu, nici gand! Cel putin nu in cazul meu! De ce? Pentru ca nu ma placea! De fapt, nu doar ca nu ma placea, pur si simplu nu ma suferea!! Nu mi-a spus nimeni vreodata aceste cuvinte, dar eu, copilul de 7 ani, am simtit aceste lucruri pana in maduva oaselor!! Si stititi cum e sa simta un copil ca cineva nu-l sufera?? Fara sa fi gresit cu ceva?? Ei bine, cu siguranta nu uiti acel sentiment, dovada ca acum, 30 si un pic de ani mai tarziu, tin minte toate astea ca si cum s-ar fi intamplat ieri! De fapt, nu a durat mult si am inteles de unde ii venea nesufereala ei catre mine, si anume de la faptul ca ai mei nu cotizau la ea cadouri. Nu ma intelegeti gresit, intotdeauna marcam momentele importante: Martisor, inceput de an scolar etc, dar discret si fara opulenta nebuna de “pick me as your favourite”! Deoarece tovarasa avea o multime de favoriti, dar nu si eu. Si, tot pentru “a ne intelege”, nu am fost niciodata vreun copil problema, ba din contra, eram cuminte si invatam bine si foarte bine, fiind printre premiantii clasei.

Dar in clasa I nu am luat premiul I. Desi ma intrebam unde gresisem, deoarece stiam ca invatasem la fel de bine ca cei care luasera premiul I. Atunci am inteles exact cum functiona mecanismul clasei si mai ales mecanismul tovarasei… A fost un moment trist pentru mine, dar am trecut rapid peste.

Continue reading

Povesti in aer liber

Ieri m-am bucurat sa ma aflu in mijlocul unor copii minunati, la grupa mijlocie, la Gradinita Smart Steps. La invitatia doamnei directoare si a doamnei educatoare de la grupa am avut o frumoasa sesiune de lectura a povestii mele, “Un hobby cu totul si cu totul special!”. Lectura s-a petrecut in curtea gradinitei, la umbra, iar la final, fix ca in povestile de vara, cu totii ne-am hidratat cu niste portii generoase de limonada facuta in house, chiar de doamnele minunate de la bucatarie.

autor cristina niculescu 21

A fost o reala placere sa fiu in compania copiilor! Copiii au fost foarte atenti pe parcursul intregii povesti. Cititul meu a fost destul de alert, dar nu deranjant sau exagerat, tocmai pentru a-i tine pe copii in priza si pentru a nu lungi excesiv timpul de lectura. Cred ca lectura efectiva a povestii nu a depasit 25 minute, dar la fix cat copiii sa nu se plictiseasca. Pe parcursul povestii am avut grija sa le arat si sa le si explic ilustratiile si erau simpatici cand spuneau “Nu vad!” si asta pentru ca inca nu reusisem, intr-o fractiune de secunda, sa arat pagina catre toti copiii 🙂 Dupa ce am terminat lectura efectiva a povestii a venit bine meritata pauza de limonada. Copiii s-au mai relaxat, au venit aproape de mine sa vada mai bine cartea si sa imi spuna mici dragalasenii. Continue reading

“Friends” la 20 de ani dupa lansare

Sunt un mare fan Friends! M-as putea uita la ei cu orele si nu m-as plictisi! Sau mai bine zis ca ma uit la ei de atata timp si am vazut episoadele de atatea ori si in continuare rad maxim la unele faze. In continuare sunt la fel de fresh, la fel de funny si la fel de actuali. 20 de ani, cel putin, mai tarziu!!

Cand am jumatate de ora libera si vreau distractie instantanee imi pun Friends pe dvd. Glumeam cu prietena mea cea mai buna, care si ea este fan Friends – nu degeaba suntem BFFs – ca din atatea seriale noi si netflix-uri, noi am ramas tot cu Friends… Aveam impresia ca suntem ca niste dinozauri, dar apoi mi-a trecut cand am aflat ca si nepoatei mele mari si cool a inceput si ei sa-i placa si sa se uite la Friends – bine, asta cam tot in categoria de dinozauri ma incadreaza, dar anyway… Cert e ca ma uitam intr-o seara la un episod in care ei sarbatoreau New Year’s Eve si era vorba despre anul… 1999… Am avut asa un moment de what??…. la modul uite, cum 20 de ani mai tarziu eu tot la asta ma uit… Eu si toata lumea, de altfel, ca serialul este in continuare in heavy rotation pe multe canale, atat la noi in tara, cat si afara.

Ceea ce mi s-a parut absolut socant a fost sa vad recent ca in Londra mania Friends este in full progress, ca si cum serialul acum ar rula pentru prima oara pe tv!! Sa gasesti in mari lanturi de magazine produse personalizate cu Friends mi s-a parut iar la capitolul wow, realizand de fapt ce produs puternic este acest serial. Este drept ca este timeless, temele abordate vor fi mereu actuale, poantele au acelasi farmec si 20 de ani mai tarziu, din pacate (pentru ei) doar actorii sunt mai tineri cu 20 de ani. Este drept ca acum privesc serialul si cu alti ochi, nu doar de consumer, ci si un pic de producer. Privesc cu alti ochi replicile lor si gasesc multa inspiratie in ce se intampla acolo. Concluzia este ca mi-ar placea sa transpun in seria de carti pe care am creat-o si in cartile ce vor urma putin din forta acestui produs Friends, sa imprumut un pic din timelessness-ul lor in tot ceea ce fac si sa creez produse cel putin la fel de puternice! Wish me luck! 🙂

Analize la stat cu zambete si acadele

Zilele trecute am fost cu fetele la doctor si am plecat de acolo placut impresionata, cu atat mai mult ca povestea de fata are loc intr-un spital de stat din Bucuresti, si anume Spitalul Colentina.

La dermatologie aveam treaba, culmea cu ambele printese (daca pot spune asa, macar am impuscat doi iepuri dintr-un foc): Sara o iritatie urata pe maini, Aylin niste cojite ca de bebe pe scalp. Medicul nostru de familie de peste 10 ani si pediatra fetelor de-o viata 🙂 ne-a recomandat sa mergem la laboratorul de la Colentina pentru ca sunt foarte competenti si ne dau analizele pe loc. Zis si facut!

Prima data am zis sa sun la spital sa intreb cum putem proceda mai exact. Am gasit un numar de contact unde la inceput nu a raspuns nimeni. Nici nu ma asteptam, sincer!! Sa fim seriosi, sa suni la un spital de stat si sa si raspunda cineva?? Sa ai cu cine sa discuti, sa afli niste informatii?? Am crezut ca este o utopie, dar am zis sa sun si la urmatorul numar de contact de pe site. Si, culmea, de data aceasta mi-a raspuns cineva! Am spus ce vreau si mi s-a facut transferul la dermatologie. Un pic iarasi wow… Acolo am vorbit cu cineva foarte amabil, foarte rabdator, mi-a luat datele fetelor: nume, varsta, mi-au comunicat ca imi trebuie trimitere de la medicul de familie si mi s-a spus ca va trebui sa verifice cu dna profesor programul si ca vor reveni ei cu un telefon! Am crezut ca nu aud bine!! Sa ma sune ei pe mine inapoi?? Pe bune?? Pentru ca parea desprins dintr-un alt film am indraznit sa intreb cam care ar fi timpul de asteptare, vorbim de cateva saptamani, vorbim de la o luna in sus, nu de alta, dar sa stiu exact la ce sa ma astept, in paranteza fiind spus sa stiu daca nu cumva ma indrept tot spre o policlinica privata daca sunt pusa sa astept cine stie cat. Mi s-a comunicat sa nu stie sa imi spuna exact, dar ca nu crede sa dureze luni, ci cateva saptamani.

Dupa cateva zile de la “patanie” sotul meu, tot in desbilief, ma intreaba ce facem, asteptam in van un telefon, raspunzandu-i ca o sa mai sun eu a doua zi. Nu a fost nevoie, deoarece chiar in acea dimineata, la prima ora as putea spune, m-a sunat cineva de la spital!! sa imi comunice ziua programarii. Deoarece prima zi oferita era un pic in mijlocul zilei si ne complica programul maxim cu scoala, gradi, joburi, am rugat-o pe doamna daca putem avea si o alta optiune, un pic mai de dimineata. Si in 2 minute am aranjat pentru o alta zi, cu vreo 3 zile dupa data propusa initial pentru ora 9.

Continue reading