Da inseamna Nu!

Epopeea cu cartea continua! Acum cateva saptamani am fost foarte bucuroasa cand, parca din neant, a venit un e-mail care raspundea absolut tuturor cerintelor mele, un e-mail care spunea “Da!”

Un e-mail care spunea ca este interesat sa publice cartea mea in cele mai bune conditii, ca vor face contract cu unul dintre cei mai buni ilustratori de pe piata, ca imi sugereaza introducerea unei mici parti in carte, dar care nu necesita nicio schimbare de continut din partea mea si ca editura are distributie directa atat in librarii, cat si in scoli – apropos de aceasta directie catre care mi-ar placea sa merg.

Totul suna absolut minunat! Nu imi venea sa cred ca, in sfarsit, aparuse acel cineva care sa zica “Da!” Si in aceste conditii foarte bune! Domnul mi-a propus o intalnire, intalnire care s-a amanat de 2 ori – 1 data nu am putut eu, 1 data a incurcat domnul borcanele / zilele, dar simteam ca nimic nu va sta in calea unei colaborari spectaculoase, odata ce ne vom vedea!

Acum cateva zile am reusit, intr-un final, sa ne vedem! Initial editura nu imi spunea mare lucru, ca nume, cu atat mai mult cu cat in ultima vreme am fost in contact cu atatea edituri, incat parca multe imi joaca in minte. Dar, la un moment dat, dupa euforia raspunsului de “Da”, am trecut la cercetari si am descoperit ca editura era una foarte mare, foarte veche pe piata romaneasca si am fost cu atat mai incantata sa colaborez cu o editura cu o asa traditie. De asemenea, l-am studiat si pe domnul cu care urma sa ma intalnesc, domnul fiind atat director general, cat si autor publicat la editura patronata de dansul – un trend care vad ca se confirma si nu degeaba glumeam anterior ca daca vreau sa public ar trebui mai intai sa si lucrez intr-o editura!

Abia asteptam aceasta intalnire! Ma si vedeam cum negociam tarifele din contract, urmarea fireasca a raspunsului dansului: “Da, publicam!” Singura mea ingrijorare – nu de la bun inceput, ci la un moment dat, pe parcursul saptamanilor scurse intre “Da” si intalnirea noastra – era ca domnul director nu citise tot manuscrisul. Domnul imi spusese “Da” pe baza prezentarii pe care o faceam, in care era inclusa si o poveste, fara sa imi ceara tot manuscrisul. Iar eu mi-am zis: “uite, dom’le, un ochi fin recunoaste talentul inca de la prima poveste! Si nu mai are nevoie de restul povestilor pentru a se decide!” Si abia dupa ceva timp am inceput sa ma intreb: “totusi, nu a vazut tot manuscrisul”… si nu raportat la calitatea povestilor aveam un semn de intrebare, ci la cantitatea de continut, ca sunt 10 povesti, unele mai lungi, unele mai scurte, dar text destul de mult, avand in vedere ca este o carte pentru copii si imi puneam problema sa nu iasa o carte prea mare, respectiv prea scumpa.

Si ne-am intalnit. In primul minut domnul imi spunea (reprosa domol) ca nu a vazut tot manuscrisul…Pai mi l-ati cerut si eu nu vi l-am dat?? Era sa va insult nasul fin, de cunoscator, care a zis “Da” dupa o singura poveste, iar eu sa va aglomerez si sa va trimit tot manuscrisul?? Am facut fix cum mi-a cerut domnul. L-am lasat pe dansul sa seteze pasii si la intalnire mi-am dat seama ca practic domnul se cam certa el cu sine insusi… In fine, un aspect marunt, reparabil imediat, cand i-am pus pe birou manuscrisul complet.

Probabil ca trecuse ceva timp de cand frunzarise prima poveste, deoarece in tot manuscrisul era un pic pierdut vis-a-vis de templet-ul folosit de mine, de structura folosita dupa fiecare poveste in parte. I-am explicat exact cum stau lucrurile si a inteles imediat. Apoi m-a desumflat! Ca el initial a crezut, dupa titlu, ca este altceva, desi ce citise ii placuse. Dar una e e-mail-ul: “DA!” si alta e face to face: “NU!”

M-am desumflat instantaneu, desi domnul a fost foarte dragut si mi-a furnizat foarte multe informatii de logistica si de continut. Domnul mi-a spus ca povestile mele sunt psihoterapeutice, dar ca as face bine sa studiez inainte programa scolara, tocmai ca povestile sa se muleze perfect pe aceasta. Cum spuneam, da, mi-ar placea cartea sa mearga si in aceasta directie, ca lectura suplimentara si poate si de lucru pentru cadre didactice, dar nu asta urmaresc in principal si singular! Desi foarte bine intentionat domnul, destul de unilateral.

Concluzia: “Da” in e-mail, “Nu” face to face…Ceea ce nu am inteles a fost modul domnului director de a comunica…De ce spui “Da”, cand cel mai corect ai putea sa spui “let’s talk!” De ce spui “Da”, sa fii sigur ca ma “antamezi” ca eu sa spun pas altor propuneri? De ce nu suntem corecti? De ce “Da” inseamna “Nu”??

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s