Editura Prestige – “Acasa-ul” meu editorial

Cei care ma citesc mai des stiu deja ca “lupta” cu publicarea primei mele colectii de povesti pentru copii nu a fost una foarte usoara. Nu a fost nici foarte grea, sa nu ma intelegeti gresit, pentru ca nu a trebuit sa muncesc pentru asta vreo 6 ani, cum a fost in cazul lui Beyonce – postul anterior :-). Cert este ca dupa lungi cautari si discutii incredibil de puerile sau total nefondate, cu atat mai mult cu cat editurile erau unele importante de pe piata de profil, am gasit exact ce trebuia: Editura Prestige, o editura cu suflet!

Editura Prestige este cea care mi-a spus de la prima intalnire ca i-a placut foarte mult povestea mea, cea pe care o trimiteam ca teaser in cautarea “fericirii” mele editoriale si care a semnat contractul cu mine inainte de a vedea si restul de 9 povesti, atata incredere a avut in mine! Iar eu nu pot decat sa le fiu profund recunoscatoare celor de la editura ca m-au adoptat si cooptat in familia lor editoriala! Continue reading

Advertisements

Becoming Beyonce!

Nu va ganditi ca vreau sa devin urmatoarea Beyonce! Nici urmatoarea diva – desi n-ar fi nimic gresit aici! ๐Ÿ™‚

Becoming Beyonce este titlul cartii pe care o citesc in momentul de fata si care m-a fascinat! Si nu pentru ca as fi vreo fana Beyonce, pentru ca nu este cazul si nici nu caut tips-uri cum sa devin cantareata sau superstar. Dar ceea ce m-a fascinat este cata munca este de fapt in spatele acestei titulaturi “Beyonce”, recunoscuta la nivel mondial si devenita un brand pentru oricine care nu a trait sub o roca sau intr-o grota in ultimii 20 de ani.

Evident ca nu credeam ca a devenit star international peste noapte si ca era de la sine inteles ca a depus ceva efort, insa am fost de-a dreptul socata sa aflu ca Beyonce a muncit pentru visul ei de la varsta de 8 ani!!! Si a tot muncit pana pe la 14 ani cand au devenit celebre cu Destiny’s Child! Si spun “muncit” pentru ca acest cuvant defineste cel mai bine activitatea ei (si a fetelor din grup). Astfel ca in fiecare zi, dupa scoala, se duceau la managera lor acasa si repetau pana seara tarziu! Deci in fiecare zi, ore in sir!! Ani de-a randul!! Si Beyonce canta de rupea de mica! Dar drumul uneori nu se arata de la bun inceput…Si atunci trebuie sa muncesti, sa muncesti si sa mai muncesti inca un pic!! Pana se arata calea! Si ce cale, in cazul ei!

Continue reading

Cartea mea de povesti pentru copii, Codul copiilor de succes, se va lansa in curand

De ceva timp am vrut sa impartasesc cu voi aceasta veste foarte importanta pentru mine, insa prinsa si cu alte proiecte, nu am reusit pana acum, cand am zis ca trebuie neaparat sa dedic putin timp pentru a va comunica lucruri esentiale ๐Ÿ™‚ Si anume ca, dupa lungi si obositoare cautari, cand calea nu a fost deloc batatorita si nici macar dreapta, ci una foarte sinuoasa si ocolitoare, am gasit nu doar editura potrivita, ci si niste persoane absolut minunate, cu care comunicarea a fost din prima secunda foarte deschisa si prietenoasa, de am senzatia ca parca ne cunoastem de-o viata.

Editura care m-a primit cu atata caldura in cadrul “familiei” lor se numeste Editura Prestige, iar eu nu pot decat sa le multumesc din suflet pentru increderea pe care mi-au acordat-o inca de la prima intalnire, cand, directorul editurii, a venit si mi-a pus contractul de masa. Fara “indicatii” de cum ar trebui sa fac eu povestile mai bine si mai bune, fara sa imi ceara sa schimb cam … toata cartea, fara sa ma trateze de sus, fara aere de mic Dumnezeu, ci totul de-o normalitate si de un profesionalism cum nu mi-a fost dat sa vad pana acum – si doar am vazut multe, de la multe edituri, in aceasta incercare “de a sfida viata” de a publica.

Contractul l-am semnat la modul: azi ne-am vazut (sa discutam), a doua zi am si semnat, si nu pentru ca as fi fost “disperata” in acest sens, ci pentru ca totul a facut click din prima secunda si pentru ca totul avea sens, atat pentru mine, cat si pentru editura. Si ca sa dau si mai mult din casa si sa vedeti exact circumstantele – chiar nu eram disperata sa semnez cu oricine, oricum, oricand – discutia cu Editura Prestige venea pe fondul unui alt contract pe care eu tocmai il primisem in Inbox si care ma astepta sa-l semnez, de la o alta editura, al carei nume nu il voi mai divulga aici, dar care contract nu avea sens pentru mine si nici nu rezonasem cu persoanele in charge.ย Astfel ca atunci cand m-am intalnit cu persoana potrivita proiectului meu, nu mi-a fost teama sa semnez in secunda urmatoare.

Continue reading

Hocus – Pocus – MIAU!

Zilele trecute o auzeam pe Aylin din dormitor cum spunea ceva, tare si raspicat si apoi se auzeau niste sunete ca de magie. M-am strecurat usor langa ea, cat sa nu o deranjez si sa vad live ce face. Ce facea?

Era langa geam – fereastra deschisa, pisica pe pervaz si Aylin dialoga cu Tarquin (pisica). Ii spunea ferm “Hocus – Pocus – MIAU!” si apoi facea o miscare concisa cu mana, in care avea o bagheta magica, de jucarie, de unde veneau si sunetele magice aferente.

Mi s-a parut un moment de o asa candoare si gingasie, incat cu greu m-am abtinut sa nu dau navala s-o iau in brate si s-o pupacesc din cap pana-n picioare. Dar momentul era asa magic incat nu aveam sa-l stric cu niste apucaturi asa lumesti, ca pupacelile mele. Am vrut sa vad ce mai urmeaza, daca dialogul continua, ce mai face Aylin, daca pleaca pisicica din geam etc. Dar atat pisica, precum si Aylin erau foarte fascinate de joaca lor si eu nu am vrut sa le intrerup. S-a auzit de nu stiu cate ori vraja minunata “Hocus – Pocus – MIAU!”, iar sunetele acelea ca de scantei de zane completau tabloul magic.

Dupa cateva minute bune de dialog, discret am intrebat-o pe Aylin ce face, nu de alta, dar statea in geamul deschis, lasat sa aerisesc putin, si afara era prea frig. Mi-a spus senin ca vrea sa transforme pisica intr-una vorbitoare! Adevarul este ca ce copil nu are vrea sa aiba un prieten animalut vorbitor??!! Ar fi ca in filme, sau ca in povestile acelea fantezie.

Cert este ca am savurat acest moment dulce cu Aylin, o fantezie in sine si dupa, recunosc, numai “Hocus – Pocus – MIAU!” aveam in minte! Magie pura, in cea mai pura forma!!

O duminica lejera

Duminica aceasta a fost una dintre putinele zile in care nu am iesit nici macar o secunda din casa. Oboseala acumulata overall si mai ales vremea “imbietoare” de afara au fost motivele principale pentru aceasta decizie. Am preferat sa stam acasa si sa chill. Care de fapt “chill” s-a dovedit a fi doar pe jumatate adevarat, pentru ca la sfarsitul zilei eram mai obosita ca vineri seara, dupa o saptamana de lucru. De ce eram asa obosita? Pai pentru ca de la ora 3 m-am apucat de “putina” treaba si am mai terminat tarziu in noapte!

Mai exact, la ora 3 m-am dus in bucatarie. Ma asteptau 2 chiuvete pline cu vase si sa nu credeti ca erau acolo de o saptamana! Erau doar de cu o seara inainte! Dupa cantitatea de vase murdare am impresia, de cele mai multe ori, ca parca suntem o armata, iar dupa cantitatea de gunoi pe care o producem ai zice ca suntem un restaurant pe 2 nivele! Si cand colo, noi suntem doar 4…In fine, cu vasele sa zicem ca a fost simplu, le-am bagat la masina de spalat vase, desi si asta este o mica arta, sa stii sa le asezi sa maximizezi spatiul si sa scapi de cele 2 chiuvete fara ca tu sa mai participi. Insa nu imi iese de fiecare data, cand tot trebuie sa ma mai delectez si eu cu cateva items de nu se preteaza la masina de spalat.

In fine, odata vasele rezolvate, next on the agenda: let’s make some food! Reteta zilei: piure cu friptura la cuptor si ficatei de back-up. Nimic mai simplu! Doar vreo 2 ore! E drept ca intre timp m-am mai distrat si cu putina curatenie la fata locului. Si ce mai conteaza cat stai in bucatarie cand totul dispare din farfuria copiilor si ti se mai cere si supliment, mai ales la piure, ca este delicios! Dupa vreo 10 minute de stat jos, timp in care am mancat si eu putin, ca nu mi-era foame, ca doar bucatarul se satura numai din miros, m-am dus din nou la bucatarie. De data asta aveam in plan sa pregatesc ceva dulce. Daca tot stam in casa, macar sa bucatarim! De data aceasta incercam o reteta noua: mere in foietaj, cu ciocolata inauntru. Sara m-a asistat, avea in grija sa pudreze merele cu zahar, dar, evident ca, la un moment dat, s-a plictisit, pentru ca desi aparent foarte simpla reteta, in facto foarte migaloasa. Deja ma intrebam oare cine m-a pus sa fac asta, dar cum arta cere sacrificii, mi-am vazut mai departe de mere, numai sa le termin odata! Odata bagate merele la cuptor, m-am uitat la ceas: era ora 7, doar ora 7! Sau cu alte cuvinte: cand au zburat 4 ore in bucatarie??

Continue reading

Copilaria din alte vremuri

Zilele trecute am apelat la resursa de rontaiala a lui Aylin si am nimerit peste o bomboana care avea un gust de … bomboane cubaneze. Mai tineti minte bomboanele cubaneze de pe vremuri?? De cand eram noi copii??…Doamne, ce vremuri…Ce vremuri incarcate, as putea spune elegant, ca de altfel, vremurile acelea, desi frumoase in felul lor, au fost destul de chinuite, pe alocuri, si extrem de limitate comparativ cu varietatea pe care o experimenteaza copiii nostri – si ce bine ca este asa, ca au de unde alege!!

Gustul acesta de bomboana cubaneza automat m-a dus cu gandul la copilarie si realizam ca, iata, ani buni mai tarziu, acest gust a declansat un trigger, semn clar ca acest gust s-a impregnat bine in ADN-ul copilariei mele. Era, probabil, printre putinele dulciuri pe care le aveam, la vremea respectiva si care era o delicatesa in sine. Delicatesa pe care nu o prea gaseai pe toate drumurile, ba chiar o gaseai foarte rar, spre deloc. Mi-am amintit instantaneu si simultan cu acest gust inconfundabil o intamplare din copilarie, pe care am revazut-o cu ochii mintii de parca ar fi fost ieri: eu copil, sa fii avut vreo 7-8-9 ani, iesisem in fata blocului, la joaca, eram cu prietenele de-o varsta cu mine, cand au aparut 2 fete mult mai mari decat noi. Erau 2 surori de la scara B – eu scara A – acelasi bloc, dar fiind mult mai mari decat noi, nu le puteam numi prietene, doar ne cunosteam. Ele cred ca erau mai degraba de-o varsta cu sora mea mai mare, astfel ca le stiam si dupa nume. Erau fete de doctor(i) si desi nu vorbeam noi despre lucrurile astea, stiam cumva ca sunt de un nivel superior – De ce?? Pentru ca erau avute! In ce sens?? Aveau mai multe decat aveam noi ceilalti. Si ce anume aveau de era asa de important?? Aveau bomboane!! Ce fel de bomboane?? Bomboane CUBANEZE!!! ๐Ÿ™‚ Si mi-am amintit cum cele doua surori ne-au chemat pe mine si pe prietenele mele sa urcam cu ele in lift, pana la ele acasa si …ne-au dat bomboane!! Mancam deja o bomboana, cand una dintre surori mi-a strecurat, pe ascuns, mai multe bomboane in mana!! Mai multe bomboane!! Imi amintesc si acum feelingul acela complice intre mine si fata aceea mai mare, care in bunatatea ei fara margini imi daduse atatea bomboane, incat a trebuit sa le ascund in mana!! Am inteles din priviri ca pe mine ma placea mai mult decat pe prietenele mele, la fel de mici ca mine, dar bomboanele acelea indesate din mana nu cred ca le-am impartit cu nimeni…Nu mai stiu exact ce a urmat dupa aceste secvente, dar senzatia de gust de bomboane cubaneze si secretul mainii mele pline cu bomboane sunt lucruri pe care se pare ca nu le-am putut uita. Sunt momente dulci, chiar si prin topicul povestii, momente frumoase, inocente, dar si un pic dureroase, daca as sta si as analiza mai mult vremurile in care eram noi copii…

Continue reading

Hunter Killer

Week-end-ul trecut am reusit, din nou, sa evadam la film. Aveam de ales intre doua filme, apropos de ora la care rulau, amandoua de actiune, amandoua cu explozii, pusti, bombe etc, amandoua cu cate un macho man in rolul principal.

Pentru ca se incadra mai bine ca ora versus cand am ajuns noi in mall, am ales: Operatiunea Hunter Killer.ย  Filmul a fost wow!! M-a cucerit inca de la primele imagini, inca de cand se seta actiunea si are toate ingredientele pentru un film de actiune de succes: un plot bun, un actor vedeta foarte fit pentru rol, un casting reusit, efecte la scara mare, emotie, multa emotie, culmea, intr-un film cu bombe, torpile si mitraliere, dar modul cum este regizat, si la propriu si la figurat, este cat sa iti puna un nod in gat, in momentele emotionante si cat sa te lase la sfarsit cu efectul wow! Nu degeaba este un film marca Hollywood, pentru ca puterea industriei se simte in fiecare imagine a filmului.

Subiectul filmului aduce in prim plan, pentru a cata oara, oare, rivalitatea dintre Statele Unite si Rusia, dar aici cheia este ca cele doua puteri devin aliate pentru the greater good! Se naste o camaraderie imposibila intre 2 comandati de sumbarine: unul american si unul rus, care colaboreaza si se salveaza unii pe altii, avand replici care te ating si te misca si daca esti cel mai fier, fara emotie, fara suflet om.

Mi-a placut ca filmul este luungg (136 min), tocmai bun de savurat si de bucurat ca ai iesit din casa! Gerard Butler se descurca foarte bine in rolul de mascul alpha, si chiar daca se vede ca un pic, un pic a mai imbatranit si el fata de rolurile cand era mai tinerel si mai prin comedioare romantice, tot este o prezenta foarte cool. Cred ca faptul ca vorbeste asa un pic stramb si intr-o parte il face si mai interesant si atragator pentru partea feminina a audientei.

Lasand la o parte cat de hot or not este actorul principal, filmul chiar merita vazut. Are tot ce-i trebuie sa faca multe incasari si sa stea prin topurile de actiune. Experienta multi media oferita merita din plin pentru ca am plecat de acolo cu senzatia: “mama, ce tare a fost filmul!!” si “vreau sa-l mai vad o data!”