Venom si Smallfoot

“Venom” si “Smallfoot” sunt doua dintre cele mai recente filme pe care le-am vazut la cinema. A merge la cinema este una dintre activitatile care ma relaxeaza si care imi place maxim pentru experienta pe care mi-o furnizeaza.

“Venom” l-am vazut in doi si ce mult mi-a placut!! O data pentru ca am iesit doar in doi, da, fara minunile de fetite, pentru ca uneori, pur si simplu, ai nevoie sa mergi undeva si sa nu auzi “Mami!” de 30 de ori pe minut! Asa ca aceste iesiri la film, mai rare decat mi-as dori, recunosc :-), sunt o mana cereasca si le pretuiesc din plin!! Si al doilea motiv: pentru ca filmul in sine este foarte bun! Inainte sa aleg filmul am facut un mic research pe vreo 3 site-uri de cinema-uri, si parca nu gaseam nicaieri niciun film care sa imi placa sau sa mi se para suficient de interesant cat sa il vezi la cinema. Am cautat informatii pe mai multe site-uri pentru ca nicaieri nu gaseam toate informatiile de care as fi avut nevoie: afisul filmului, vizual sa vad daca ma atrage sau nu, cateva informatii, gen ce fel de film este, actori etc sau / si un trailler. Astfel ca, dupa lungi cercetari, am ales Venom, in ciuda comentariilor negative citite intr-o doara despre film, cum ca are efecte proaste sau ca este prea copilaresc. Cu alte cuvinte am ales sa decid singura daca imi place sau nu si ce bine am facut pentru ca filmul este absolut bestial!! Si la propriu – apropos de personajul filmului – si la figurat! 🙂 De fapt, ne-a placut la nebunie amandorura. Filmul este foarte bine lucrat, nu mi s-a parut nimic in neregula cu efectele, ba chiar mi-au placut si mi-au mai placut: actiunea, actorul si replicile funny atunci cand nu te astepti, caracteristice filmelor amaricane de actiune si starea de bine pe care mi-a lasat-o filmul. Ba chiar ii spunea sotului meu ca as mai vedea filmul asta inca o data, asa mult mi-a placut. Si tot la cinema! Deci de vazut, eventual fara copii, mai ales daca sunt mici si fetite. Daca sunt baieti si mai maricei, peste 8 – 9 ani, si daca sunt fani eroi de actiune gen Spiderman, atunci cred ca le-ar placea foarte mult, pentru ca Venom este in spiritul filmelor Spiderman, Superman etc.

Continue reading

Advertisements

Militaria ca parinte singur

In ultima vreme am experimentat, pe perioade mai scurte sau mai lungi, cum este sa fii parinte singur. Sotul meu calatoreste destul de des, prins in diferite proiecte, astfel ca atunci cand el este plecat, eu sunt si mama si tata si le fac pe toate (aproape) singura. Iar efortul este unul colosal, atat fizic, cat mai ales mental, stresul de a le face pe toate bine si la timp fiind la cote maxime. Am ajuns la concluzia ca totul este o militarie foarte bine orchestrata, altfel nu as putea face fata situatiei.

Totul este o lupta contra conometru, de cu seara, cand ma lupt cu mine sa ma culc mai devreme si parca niciodata nu imi reuseste, pentru ca mereu mai am cate ceva de aranjat, de pregatit pentru a doua zi dimineata. Dimineata, cand suna ceasul, incepe batalia cu mine insami sa ma trezesc odata, sa ma dau jos din pat, dar parca de fiecare data invinge somnul, cand ma face sa mai apas o data pe snooze la telefon. Intr-un final ma trezesc si incepe…ZIUA…

De cand ma trezesc sunt intr-o continua alergatura: mai intai sa ma pregatesc eu, apoi fetele: sa le trezesc, sa le imbrac, sa manance, sa plecam, sa ajungem odata si la scoala si la gradi! Totul este in viteza, cu ochii pe ceas, sa ne incadram si sa plecam odata!! De regula sotul meu iese cu rucsacele si eu raman in urma si inchid, adica e mai simplu. Dar cand sunt singura, iesim cu toatele si am impresia de fiecare data ca parca ne mutam!! Nu mai am maini sa tin rucsacele, cheile si eventual vreo geaca / hanorac / pulover etc. Nu exagerez cu nimic cand zic ca parca ne mutam sau plecam in excursie cand plecam la scoala, gradi, job pentru ca: eu am doua rucsace: unul pentru regular stuff: portofel, chei, telefon pentru mine si muuuulteee items pentru copii si un alt rucsac pentru laptop, agende, dosare etc, Aylin are si ea doua rucsace: unul cu schimburi si altul cu jucarii si Sara are doar unul imens, care de fapt este troller, de zici ca ne indreptam spre aeroport.

Continue reading

Miss Cristina pentru o zi

Saptamana trecuta am fost educatoare pentru o zi, am fost Miss Cristina pentru Aylin si colegii ei. Am participat la programul “parintele educator”, si a fost o experienta foarte frumoasa. Initial, desi ideea mi s-a parut foarte inspirata si inspiranta inca de la bun inceput, cand a fost propusa de miss la sedinta cu parintii, am fost un pic circumspecta apropos de zona de comfort. Cati parinti sunt dispusi sa isi lase jobul si programul pentru cateva ore pentru a veni in fata a muuulti copii, fata de cati au ei acasa, banuiesc unul, doi, trei, cel mult!? Inclusiv eu mi-am pus serios intrebarea daca m-as descurca cu peste 15 copii? Daca fac fata provocarii?? Dar pentru comoara mea cea mica am spus ca nicio incercare nu poate sa imi stea in cale, imaginandu-mi bucuria ei de a ma vedea pe mine intrand in clasa in rolul de miss!! Si a fost o experienta minunata, pe care as repetat-o oricand!! (mai ales ca da, am facut fata provocarii, ba chiar m-am descurcat foarte bine)

Evident ca dupa ce am acceptat provocarea, m-am intrebat ce sa fac, ce sa lucrez cu copiii?? Aveam la dispozitie cam 1 ora, timp in care puteam sa ne jucam, sa citim, sa facem o activitate, orice ne trecea frumos prin minte. Eu m-am gandit, m-am razgandit, ba chiar am cerut inspiratie de la prietenele mele care lucreaza in domeniu, cu copiii, si in cele din urma am decis: trebuie sa fie ceva de sezon! Deci ceva de toamna…deci ceva cu frunze…dar musai trebuie sa fie ceva distractiv!! Sa fie ceva catchy, cu care sa ii captez pe copii! Si cu ce credeti ca le-am captat atentia?? Cu …suportul de hartie igienica!! Pe care l-am transformat intr-un frumos copac de toamna, cu ajutorul frunzelor aduse de mine.

Continue reading

Aniversarea 50 ani Kinder, a … bad surprise!

Ieri dupa-amiaza am trecut pe la evenimentul organizat cu ocazia aniversarii a 50 de ani de existenta Kinder. Trecusem cu o zi inainte prin zona – si vazusem cortul, vazusem evenimentul promovat si pe net, asa ca am zis sa mergem si noi duminica. Si mare greseala am facut!!

Am ajuns acolo, aglomerat de la bun inceput, lucru dupa care pur si simplu ma dau maxim in vant!! Insa acest aspect este de la sine inteles la astfel de evenimente, free si pentru copii, asa ca am intrat cu drag in imbulzeala, abia asteptand sa descoperim surprizele oferite de Kinder cu ocazia acestei mari aniversari. Surprize care nu au contenit sa ne loveasca la tot pasul, una mai neplacuta decat alta.

Primul lucru pe care l-am vazut, inca inainte de a intra la fastuosul eveniment: baloanele. Am zis hai sa mergem sa luam baloane! Sa luam baloane?? Dar ce, suntem la piata?? Sa luam dupa bunul plac? Evident ca trebuia sa stam la o coada pentru a lua un amarat de balon – de asemenea, nimic (prea) gresit, in acest context. Dar, surpriza, baloanele nu mai existau! Pai cum sa nu mai ai baloane cu brandul tau, la evenimentul tau, la ziua ta, duminica la ora 3?? Cand evenimentul tau incepuse de 1 ora?? Eu eram ferm convinsa ca evenimentul fusese si sambata, si incercam cumva sa le gasesc o scuza, ca si-au consumat aproape toate baloanele cu o zi inainte, dar nu, practic ne dusesem in miezul problemei, fix la o ora dupa deschidere.

Continue reading

Arts & crafts – un altfel de copac de toamna

Pentru cei care cauta idei noi de arts & crafts pentru copiii lor, iata o idee nastrusnica, ceva care cu siguranta ii va capta pe cei mici prin ineditul propunerii: un copac de toamna realizat cu ajutorul unui…suport de hartie igienica!

Mai intai trebuie sa te asiguri ca nu arunci la gunoi 1 – 2 suporturi de hartie igienica – acesta va fi trunchiul copacului.

Apoi, pentru coroana copacului, va trebui sa faci o vizita in parc pentru a aduna frunze. Alege modele, marimi si mai ales culori variate. Un touch aparte pot fi elemente specifice toamnei: castane in coaja cu codita, manuchiuri de frunze mici ca niste ace, orice iti atrage atentia si crezi ca va completa copacul vostru de minune. Creativitatea este cuvantul cheie in acest task, asa ca in arta frumosului only sky is the limit!

Continue reading

In love with my kids!

Fetele mele sunt cele mai de pret comori ale mele! Iar ele o stiu prea bine, pentru ca le marturisesc dragostea mea continuu, de cateva ori pe zi, si parca tot nu este suficient!

Cele doua comori ale mele sunt Sara, 9 ani, in curand si Aylin, 4 ani, de curand impliniti. Amandoua sunt niste fenomene, atat de asemanatoare, dar atat de diferite. Tati mereu spune cat de mult seamana fizic la nas, ochi, sprancene si gurita, iar nu pot sa fiu decat complet de acord si absolut fascinata de aceasta asemanare, mai ales cand dorm una langa alta.

Altfel, din punct de vedere al comportamentului, sunt doua firi total diferite. Sara a fost – si este – un copil foarte cuminte si mult mai docil, pe cand Aylin este atat de incapatanata, incat uneori reuseste sa ma scoata din minti in doar 2 secunde. Dar le iubesc pe amandoua neconditionat si sunt mandra si onorata ca ne-au ales pe noi drept parinti, ba chiar le-am multumit de nenumarate ori pentru acest lucru, atat tati, cat si eu.

Amandoua sunt atat de frumoase, incat nu ma satur sa le pupacesc in continuu!! Cea mare se mai eschiveaza cateodata, si cea mica ar vrea, dar eu ma incapatanez sa o agasez cu o avalansa de pupaturi. Amandoua sunt frumoase si la capitolul caracter, chiar daca vorbim de ceva “in lucru” si este o poezie sa le vezi cum se desfasoara amandoua!

Continue reading

E mai simplu sa faci un copil decat sa publici o carte pentru copii!

M-am intrebat daca sa scriu acest post sau nu. Daca sa “dau din casa” sau nu. Si in cele din urma am zis sa merg pe varianta “let’s share”. Ce anume? Despre cartea de povesti pentru copii despre care v-am mai povestit si anterior si anume despre calea catre a publica aceasta carte.

Cum a fost experienta mea pana acum? Pai, sincer vorbind, din moment ce inca nu v-am invitat la lansare, inseamna ca acest pas este inca in lucru. Si desi ai crede ca este doar un pas, nu! Ci este un maaareee pas, deoarece calea spre publicare nu este deloc pavata cu trandafiri. Nici nu ma asteptam! Nimic, niciodata nu mi-a picat din cer. Am prietene care isi gasesc job doar dintr-o discutie cu un cunoscut sau care castiga premiul cel mare la diverse tombole. Eu, joburile mele, pe toate le-am obtinut dupa muuuulte cautari si interviuri, iar de castigat la tombola nu s-a pus vreodata problema. Astfel ca ma asteptam ca si pentru carte sa muncesc destul de mult, dar parca nici chiar asa…

Sa o iau cu inceputul. Ai zice ca a scrie cartea este partea cea mai dificila. Ca ai de-a face cu inspiratia, cu timpul fizic dedicat pentru a scrie atunci cand esti in flow si mai vine si ora sa iei copiii de la gradi/scoala etc etc etc. Ca o scrii pe 2 agende ca iti place sa simti cum iti curge mana pe hartie si sa-ti mai amintesti ca nu esti mereu legat de laptop – care oricum atarna prea greu cand e sa-l cari mereu prin oras. Ca dupa ce o “asterni pe curat”, adica o scrii in laptopul care atarna greu, iti amintesti ca tu nu esti fan diacritice, ca te-ai obisnuit ca totul sa fie by default pe english si atunci trebuie sa-i pui diacritice. Si stii ca e al naibii de greu sa bagi diacritice intr-un text de peste 80 de pagini, ca ai mai facut-o o data in facultate, la lucrarea de licenta, cand ai stat o noapte intreaga sa corectezi lucrarea de aveai ochii rosii ca sarpele-n viziuina. Si o faci, ca trebuie sa fie totul perfect inainte de a te gandi macar ce faci cu cartea de acum incolo. Si da, ochii rosi au fost din nou in trend, dar stii ca merita, sau ca va merita. Si le faci pe toate care tin de carte, care tin de creatie, inspiratie si “transpiratie” si te bucuri ca ai bifat “partea cea mai grea”. Nimic mai eronat de atat!! Nu sa scrii cartea este partea cea mai grea, ci abia ce urmeaza dupa. Continue reading