Becoming Beyonce!

Nu va ganditi ca vreau sa devin urmatoarea Beyonce! Nici urmatoarea diva – desi n-ar fi nimic gresit aici! ๐Ÿ™‚

Becoming Beyonce este titlul cartii pe care o citesc in momentul de fata si care m-a fascinat! Si nu pentru ca as fi vreo fana Beyonce, pentru ca nu este cazul si nici nu caut tips-uri cum sa devin cantareata sau superstar. Dar ceea ce m-a fascinat este cata munca este de fapt in spatele acestei titulaturi “Beyonce”, recunoscuta la nivel mondial si devenita un brand pentru oricine care nu a trait sub o roca sau intr-o grota in ultimii 20 de ani.

Evident ca nu credeam ca a devenit star international peste noapte si ca era de la sine inteles ca a depus ceva efort, insa am fost de-a dreptul socata sa aflu ca Beyonce a muncit pentru visul ei de la varsta de 8 ani!!! Si a tot muncit pana pe la 14 ani cand au devenit celebre cu Destiny’s Child! Si spun “muncit” pentru ca acest cuvant defineste cel mai bine activitatea ei (si a fetelor din grup). Astfel ca in fiecare zi, dupa scoala, se duceau la managera lor acasa si repetau pana seara tarziu! Deci in fiecare zi, ore in sir!! Ani de-a randul!! Si Beyonce canta de rupea de mica! Dar drumul uneori nu se arata de la bun inceput…Si atunci trebuie sa muncesti, sa muncesti si sa mai muncesti inca un pic!! Pana se arata calea! Si ce cale, in cazul ei!

Continue reading

Advertisements

Cartea mea de povesti pentru copii, Codul copiilor de succes, se va lansa in curand

De ceva timp am vrut sa impartasesc cu voi aceasta veste foarte importanta pentru mine, insa prinsa si cu alte proiecte, nu am reusit pana acum, cand am zis ca trebuie neaparat sa dedic putin timp pentru a va comunica lucruri esentiale ๐Ÿ™‚ Si anume ca, dupa lungi si obositoare cautari, cand calea nu a fost deloc batatorita si nici macar dreapta, ci una foarte sinuoasa si ocolitoare, am gasit nu doar editura potrivita, ci si niste persoane absolut minunate, cu care comunicarea a fost din prima secunda foarte deschisa si prietenoasa, de am senzatia ca parca ne cunoastem de-o viata.

Editura care m-a primit cu atata caldura in cadrul “familiei” lor se numeste Editura Prestige, iar eu nu pot decat sa le multumesc din suflet pentru increderea pe care mi-au acordat-o inca de la prima intalnire, cand, directorul editurii, a venit si mi-a pus contractul de masa. Fara “indicatii” de cum ar trebui sa fac eu povestile mai bine si mai bune, fara sa imi ceara sa schimb cam … toata cartea, fara sa ma trateze de sus, fara aere de mic Dumnezeu, ci totul de-o normalitate si de un profesionalism cum nu mi-a fost dat sa vad pana acum – si doar am vazut multe, de la multe edituri, in aceasta incercare “de a sfida viata” de a publica.

Contractul l-am semnat la modul: azi ne-am vazut (sa discutam), a doua zi am si semnat, si nu pentru ca as fi fost “disperata” in acest sens, ci pentru ca totul a facut click din prima secunda si pentru ca totul avea sens, atat pentru mine, cat si pentru editura. Si ca sa dau si mai mult din casa si sa vedeti exact circumstantele – chiar nu eram disperata sa semnez cu oricine, oricum, oricand – discutia cu Editura Prestige venea pe fondul unui alt contract pe care eu tocmai il primisem in Inbox si care ma astepta sa-l semnez, de la o alta editura, al carei nume nu il voi mai divulga aici, dar care contract nu avea sens pentru mine si nici nu rezonasem cu persoanele in charge.ย Astfel ca atunci cand m-am intalnit cu persoana potrivita proiectului meu, nu mi-a fost teama sa semnez in secunda urmatoare.

Continue reading

O duminica lejera

Duminica aceasta a fost una dintre putinele zile in care nu am iesit nici macar o secunda din casa. Oboseala acumulata overall si mai ales vremea “imbietoare” de afara au fost motivele principale pentru aceasta decizie. Am preferat sa stam acasa si sa chill. Care de fapt “chill” s-a dovedit a fi doar pe jumatate adevarat, pentru ca la sfarsitul zilei eram mai obosita ca vineri seara, dupa o saptamana de lucru. De ce eram asa obosita? Pai pentru ca de la ora 3 m-am apucat de “putina” treaba si am mai terminat tarziu in noapte!

Mai exact, la ora 3 m-am dus in bucatarie. Ma asteptau 2 chiuvete pline cu vase si sa nu credeti ca erau acolo de o saptamana! Erau doar de cu o seara inainte! Dupa cantitatea de vase murdare am impresia, de cele mai multe ori, ca parca suntem o armata, iar dupa cantitatea de gunoi pe care o producem ai zice ca suntem un restaurant pe 2 nivele! Si cand colo, noi suntem doar 4…In fine, cu vasele sa zicem ca a fost simplu, le-am bagat la masina de spalat vase, desi si asta este o mica arta, sa stii sa le asezi sa maximizezi spatiul si sa scapi de cele 2 chiuvete fara ca tu sa mai participi. Insa nu imi iese de fiecare data, cand tot trebuie sa ma mai delectez si eu cu cateva items de nu se preteaza la masina de spalat.

In fine, odata vasele rezolvate, next on the agenda: let’s make some food! Reteta zilei: piure cu friptura la cuptor si ficatei de back-up. Nimic mai simplu! Doar vreo 2 ore! E drept ca intre timp m-am mai distrat si cu putina curatenie la fata locului. Si ce mai conteaza cat stai in bucatarie cand totul dispare din farfuria copiilor si ti se mai cere si supliment, mai ales la piure, ca este delicios! Dupa vreo 10 minute de stat jos, timp in care am mancat si eu putin, ca nu mi-era foame, ca doar bucatarul se satura numai din miros, m-am dus din nou la bucatarie. De data asta aveam in plan sa pregatesc ceva dulce. Daca tot stam in casa, macar sa bucatarim! De data aceasta incercam o reteta noua: mere in foietaj, cu ciocolata inauntru. Sara m-a asistat, avea in grija sa pudreze merele cu zahar, dar, evident ca, la un moment dat, s-a plictisit, pentru ca desi aparent foarte simpla reteta, in facto foarte migaloasa. Deja ma intrebam oare cine m-a pus sa fac asta, dar cum arta cere sacrificii, mi-am vazut mai departe de mere, numai sa le termin odata! Odata bagate merele la cuptor, m-am uitat la ceas: era ora 7, doar ora 7! Sau cu alte cuvinte: cand au zburat 4 ore in bucatarie??

Continue reading

Militaria ca parinte singur

In ultima vreme am experimentat, pe perioade mai scurte sau mai lungi, cum este sa fii parinte singur. Sotul meu calatoreste destul de des, prins in diferite proiecte, astfel ca atunci cand el este plecat, eu sunt si mama si tata si le fac pe toate (aproape) singura. Iar efortul este unul colosal, atat fizic, cat mai ales mental, stresul de a le face pe toate bine si la timp fiind la cote maxime. Am ajuns la concluzia ca totul este o militarie foarte bine orchestrata, altfel nu as putea face fata situatiei.

Totul este o lupta contra conometru, de cu seara, cand ma lupt cu mine sa ma culc mai devreme si parca niciodata nu imi reuseste, pentru ca mereu mai am cate ceva de aranjat, de pregatit pentru a doua zi dimineata. Dimineata, cand suna ceasul, incepe batalia cu mine insami sa ma trezesc odata, sa ma dau jos din pat, dar parca de fiecare data invinge somnul, cand ma face sa mai apas o data pe snooze la telefon. Intr-un final ma trezesc si incepe…ZIUA…

De cand ma trezesc sunt intr-o continua alergatura: mai intai sa ma pregatesc eu, apoi fetele: sa le trezesc, sa le imbrac, sa manance, sa plecam, sa ajungem odata si la scoala si la gradi! Totul este in viteza, cu ochii pe ceas, sa ne incadram si sa plecam odata!! De regula sotul meu iese cu rucsacele si eu raman in urma si inchid, adica e mai simplu. Dar cand sunt singura, iesim cu toatele si am impresia de fiecare data ca parca ne mutam!! Nu mai am maini sa tin rucsacele, cheile si eventual vreo geaca / hanorac / pulover etc. Nu exagerez cu nimic cand zic ca parca ne mutam sau plecam in excursie cand plecam la scoala, gradi, job pentru ca: eu am doua rucsace: unul pentru regular stuff: portofel, chei, telefon pentru mine si muuuulteee items pentru copii si un alt rucsac pentru laptop, agende, dosare etc, Aylin are si ea doua rucsace: unul cu schimburi si altul cu jucarii si Sara are doar unul imens, care de fapt este troller, de zici ca ne indreptam spre aeroport.

Continue reading

Da inseamna Nu!

Epopeea cu cartea continua! Acum cateva saptamani am fost foarte bucuroasa cand, parca din neant, a venit un e-mail care raspundea absolut tuturor cerintelor mele, un e-mail care spunea “Da!”

Un e-mail care spunea ca este interesat sa publice cartea mea in cele mai bune conditii, ca vor face contract cu unul dintre cei mai buni ilustratori de pe piata, ca imi sugereaza introducerea unei mici parti in carte, dar care nu necesita nicio schimbare de continut din partea mea si ca editura are distributie directa atat in librarii, cat si in scoli – apropos de aceasta directie catre care mi-ar placea sa merg.

Totul suna absolut minunat! Nu imi venea sa cred ca, in sfarsit, aparuse acel cineva care sa zica “Da!” Si in aceste conditii foarte bune! Domnul mi-a propus o intalnire, intalnire care s-a amanat de 2 ori – 1 data nu am putut eu, 1 data a incurcat domnul borcanele / zilele, dar simteam ca nimic nu va sta in calea unei colaborari spectaculoase, odata ce ne vom vedea!

Continue reading

In love with my kids!

Fetele mele sunt cele mai de pret comori ale mele! Iar ele o stiu prea bine, pentru ca le marturisesc dragostea mea continuu, de cateva ori pe zi, si parca tot nu este suficient!

Cele doua comori ale mele sunt Sara, 9 ani, in curand si Aylin, 4 ani, de curand impliniti. Amandoua sunt niste fenomene, atat de asemanatoare, dar atat de diferite. Tati mereu spune cat de mult seamana fizic la nas, ochi, sprancene si gurita, iar nu pot sa fiu decat complet de acord si absolut fascinata de aceasta asemanare, mai ales cand dorm una langa alta.

Altfel, din punct de vedere al comportamentului, sunt doua firi total diferite. Sara a fost – si este – un copil foarte cuminte si mult mai docil, pe cand Aylin este atat de incapatanata, incat uneori reuseste sa ma scoata din minti in doar 2 secunde. Dar le iubesc pe amandoua neconditionat si sunt mandra si onorata ca ne-au ales pe noi drept parinti, ba chiar le-am multumit de nenumarate ori pentru acest lucru, atat tati, cat si eu.

Amandoua sunt atat de frumoase, incat nu ma satur sa le pupacesc in continuu!! Cea mare se mai eschiveaza cateodata, si cea mica ar vrea, dar eu ma incapatanez sa o agasez cu o avalansa de pupaturi. Amandoua sunt frumoase si la capitolul caracter, chiar daca vorbim de ceva “in lucru” si este o poezie sa le vezi cum se desfasoara amandoua!

Continue reading

Toaletele din Parklake

Stiu ca titlul este de mare angajament, insa nu cred sa existe in tot Bucurestiul toalete mai fitoase ca in Parklake! In ditamai mall-ul, nu exista doua toalete la fel, fiecare dintre acestea avand un concept si un design – da, vorbim de design la toalete! – propriu: upside down – totul este cu susul in jos, pe tavan gasesti pantofi, genti etc; red carpet – in drum spre toaleta ai flash-uri de la paparazzii care vor sa te fotografieze, country side – cu cosuri de nuiele pe post de aplice de iluminat etc etc. Nemaivorbind de faptul ca exista zone, camere dedicate pentru bebelusi, pentru schimbat scutece, camera cu fotolii pentru alaptat si toalete mici, cu chiuvete mici pentru copiii mai micuti.

Poate va intrebati de ce scriu aceste randuri, de ce scriu tocmai despre niste…toalete?? Pentru ca atata grija si preocupare pentru aceasta zona nu am gasit in nicio tara straina in care am fost – si au fost “cateva”! Ba chiar glumeam cu o prietena ca daca as fi vazut toaletele acestea intr-o tara straina i-as fi povestit jumatate de ora numai despre toalete, si nu despre ce am vazut, facut pe acolo. Tocmai de aceea, cand sunt lucruri bune, spre foarte bune chiar aici, la noi, in Romania, e bine sa zicem ceva si in acest sens. Ca sa ne plangem de Romania este deja ceva mult prea banal.

Asa ca jos palaria pentru toaletele din Parklake! ๐Ÿ™‚ De fapt pentru intregul Parklake! Este de departe cel mai frumos mall din toate cate exista in Bucuresti. Le bate de departe si pe cele mai bine cotate din zona de nord. Si sa nu credeti ca acesta este un advertorial! Este pur si simplu opinia mea, care atunci cand critic, critic, si atunci cand laud, laud!

Continue reading